Sponsor oficial al
Ziua de 20 februarie marchează în România Dezrobirea romilor.
Această zi este marcată oficial prin Legea 28/2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România.
La data de 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Țării Românești, prin care era desființată robia. O populație de 250.000 de romi și-a câștigat statutul de oameni liberi. Proprietarilor de romi li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare rom. Pământuri nu le-au fost niciodată atribuite romilor. După votarea celor două legi, din 1855 în Moldova, respectiv 1856, în Țara Românească, mulți boieri și-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat. Aceste două legi au constituit ultima etapă a dezrobirii romilor, important proces de reformă socială desfășurat pe parcursul a două decenii. După eliberare, un număr mare de romi au părăsit țara, plecând înspre țările vecine, iar de acolo în vestul Europei și în cele din urmă în America.
În săptămâna 15-19 februarie 2021, au avut loc dezbateri și prezentări legate de această zi importantă pentru minoritatea romă, activități ce au fost organizate de către inspectorul școlar pentru minorități, profesorii de limba rromani din județul Dolj, în unitățile de învățământ unde își desfășoară activitatea, împreună cu reprezentanții Asociației Partida Romilor ”Pro- Europa” sucursala Dolj. Dezbaterile au abordat teme ca: situația actuală a romilor și condiția lor în România și Europa, cum și ce învățăm despre robie.
De asemenea, în cadrul activităților a fost prezentat elevilor un film documentar de scurt metraj despre istoria robiei și dezrobirii romilor, iar tinerii liceeni de etnie romă au realizat o scurta prezentare a acestei zile.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


