Sponsor oficial al
Ca un făcut, cei mai mari stângaci din istoria fotbalului oltean, Ion Oblemenco și Mircea Irimescu, s-au născut în aceeași zi, la distanță de 14 ani unul de celălalt.

Luați cu altele, ba pierderea titlului de campioană, ba sezonul slab de liga secundă, ba încăierați de disputa politică, am lăsat cu toții la o parte această zi mare a fotbalului craiovean. Culpa e inclusiv a autorului acestor rânduri, care abia spre seară a sesizat nedreptatea pe care era pe cale s-o înfăptuiască.
Ce înseamnă 14 ani, raportat la cariera de fotbalist? Înseamnă foarte mult, de cele mai multe ori diferența e insurmontabilă. Dar iată că ei doi s-au întâlnit! Mircea a debutat în marea echipă a Craiovei, la 17 ani și 4 luni, în septembrie 1976, într-un 1-1 cu Sportul Studențesc, pe ”Republicii”, meci în care golul oltean a fost marcat chiar de Oblemenco, 31 de ani în acel moment. Acesta ținuse neapărat să joace, deși în acea dimineață aflase că la Corabia îi murise tatăl. A intrat pe teren, a înscris și apoi a plecat să se ocupe de cele lumești.
Din păcate, cei doi mari stângaci au apucat să fie coechipieri doar câteva luni. După o pregătire de iarnă în care-l storsese ca pe o lămâie (ca și pe Deselnicu, un an mai tânăr), ”Piticul” Teașcă i-a dat afară pe amândoi la începutul primăverii lui 1977. Ultimul meci al lui Oblemenco în tricoul Craiovei a fost unul de Cupă, televizat, 3-0 cu Jiul, pe 27 februarie 1977. Cei doi veteran plecau apoi la Galați, dar Irimescu, încă înainte de majorat, rămânea, și peste puțin timp, la început de aprilie 1977, avea să realizeze prima sa ”dublă” pentru Știința, într-o victorie în deplasare, 2-1 la Iași.
Iar peste alți doi ani și ceva, pe 24 octombrie 1979, Mircea, la doar 20 de ani, marca golul carierei sale, acel șut (cu stângul, firește) din Craiova-Leeds 2-0. Pe bancă, în calitate de secund al lui Valentin Stănescu, era celălalt stângaci, Nelu Oblemenco.
I-am cunoscut bine pe amândoi. Cu Mircea am fost vecini de scară pe Calea București, pe Petre Ispirescu mai bine zis, la blocul a (mic) 7. Ne alinia pe ăștia, mai mici, în spatele blocului, ne punea în zid, apoi cu mingea aceea ”de 35” trăgea cât putea de tare, mai bine era să nu fii pe traiectorie. Iar cu nea Nelu am stat multe ceasuri de vorbă într-o cămăruță a cantonamentului din Luncă, umplând multe scrumiere. Erau anii aceia în care dumnealui era în conducerea clubului (de fapt a secției de fotbal) care tocmai se desprindea de Universitate și de-atunci își dădea seama că se fac multe prostii. Ale căror consecințe s-au prelins până în ziua de azi.
Cei 80 de ani de la nașterea lui Ion Oblemenco ne obligă să-I cinstim memoria. Iar cei 66 ai lui Mircea Irimescu ne fac să-i dorim sănătate și să-i prețuim discreția din ultimii ani. Amintire veșnică, nea Nelu! La mulți ani, Mircea!
Distribuie articolul:
Alte articole
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024

