Sponsor oficial al
Educaţie
Școala Gimnazială „Decebal” din Craiova va organiza, în data de 7 aprilie, Ziua Porților Deschise, la eveniment fiind așteptați preșcolarii și părinții care vor să cunoască unitatea de învățământ.
Astfel, spun reprezentanții instituției, incinta școlii poate fi vizitată în intervalul 11.00-18.00.
În privința anului școlar viitor, vor fi trei clase pregătitoare cu câte 22 de locuri fiecare.
Elevii vor studia limba engleză și limba germană.
Referitor la dotări, mai spun reprezentanții Școlii „Decebal”, clasele au mobilier nou, adaptat vârstei, calculator, videoproiector, iar din toamnă vor vea și Program „After School”.
Înscrieririle copiilor în învățământul primar vor începe în data de 11 aprilie și se vor desfășura până pe data de 10 mai.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020




