Sponsor oficial al
Este complicat să aperi democrația atunci când victima atacului este Diana Șoșoacă. Mai ales, cei care atacă democrația, realizează atacul în timp ce buzele li-se mișcă ritmic în timp ce cântă o odă a democrației. Stai și te uiți la brontozaurul născut din forfota pandemiei și încerci să te convingi că Șoșoacă nu este democrație și pleci mai departe în viață. Democrația nu este una dintre prioritățile tale pentru că ratele, chiria și bonul fiscal de la magazinul din colț îți ocupă toată viața.
Ai ratat primul pas și sesizezi cumva că cineva vrea să mai decapeze un actor politic. Nici acela nu este preferatul tău. Nu mai contează de ce, dar nu l-ai fi votat și nici nu-ți trezește nicio emoție. Așadar stai și privești cu o oarecare pasivitate cum guvernul nu mai este făcut de niște partide. Vezi o majoritate ajustată din bastoane de DIICOT și de DNA, dar te gândești la faptul că, oricum, personajele excluse din democrație sunt niște obscuri votați de niște oameni pe care oricum nu-i placi și care oricum nu fac parte din cercul tău de prieteni.
Așadar, rămâi pasiv după ce niște oameni care-ți erau indiferenți sau chiar pe care îi urai au fost eliminați din jocul democratic. Consideri că ceea ce nu ai putut tu să faci la vot au rezolvat „ei”. Viața merge mai departe și te trezești că vrei să lupți atunci când, între rate și facturi, când este extras din jocul democratic un om pe care l-ai vota chiar tu. Vezi cumva că în locul indezirabililor Șoșoacă sau Georgescu, aceiași „ei” vor să execute un personaj pe care l-ai alege și de la care ai speranțe.
Vrei să strigi, dar microfoanele televiziunilor sunt închise. Încerci să îți urli păsul pe internet, dar fibra optică are lacăt, iar cheia este tot la „ei”. Observi că alți oameni care au luptat la precedentele atacuri asupra democrației sunt tăcuți. Și constați că, atunci când te-ai trezit tu să lupți, bătălia a fost deja pierdută.
Democrația nu se apără pe gusturi. Libertatea se apără la modul absolut, iar singura modalitate de a lupta pentru democrație este să-i aperi tocmai pe cei pe care nu-i suporți. Viața deja ți-a demonstrat de câteva ori că simpaticul dintr-un moment devine indezirabilul din viitor.
Ion Rațiu spunea că a luptat toată viața pentru ca oamenii să aibă voie să-l contrazică. Nu a luptat în zadar deși România nu a avut inspirația să-l pună Președinte atunci când a avut ocazia. Pentru ca lupta lui să fie ștearsă cu buretele trebuie ca noi toți să nu acceptăm democrația de culise și libertatea limitată a unui stat în care oamenii nu mai contează.
