Sponsor oficial al

Polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au rezolvat rapid cazul în stilul consacrat. Astfel, victimei Luminița B. i s-a recomandat să apeleze la instanța de judecată civilă, respectiv Judecătoria Craiova, și să-și încerce norocul cu o solicitare în vederea obținerii unui ordin de protecție dacă dorește asta, în conformitate cu legea 217/2003, apreciindu-se astfel, din cercetarea desfășurată în dosar de către lucrătorii de poliție, că nu există un risc iminent!
Adică victima încă mai mișcă, încă trăiește. Probabil că dacă agresorul i-ar fi înfipt vreo două cuțite în abdomen, poate polițiștii ar fi considerat că există un risc. Așa că o păruială și câteva lovituri în cap nu sunt relevante și nu prezinta niciun risc pentru domnii polițiști. Prin urmare, i s-a sugerat sa fie mai atentă și pentru orice eventualitate, sa apeleze la instanța civilă în vederea obținerii unui ordin de protecție pentru că dumnealor mai mult nu o pot ajuta.
Redăm mai jos informarea emisă de către Secția 1 Poliție Craiova:
UPDATE
În continuarea activităților desfășurate în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au identificat un bărbat, de 57 de ani, din Craiova, bănuit că, la data de 10 august a.c., ar fi agresat-o pe tânăra de 26 de ani, din aceeași localitate.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul ar fi agresat-o fizic pe tânără, respectiv ar fi împins-o și tras-o de ureche, în timp ce se aflau în incinta unui supermarket din municipiul Craiova, iar, după ce au părăsit incinta magazinului, ar fi lovit-o în zona capului.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, pe baza răspunsurilor oferite de tânără, nu a rezultat risc iminent, fiind adus la cunoștință acesteia faptul că poate solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Compartimentul Relații Publice
Agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu
Vom reveni în zilele următoare cu amănunte despre modul de instrumentare a dosarului, care se pare ca este unul cu cântec.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

