Sponsor oficial al

Un individ pe nume Cătălin Resceanu, moșit de Olguța Vasilescu ca director al bazelor sportive și Water Park din cadrul Primăriei Craiova, administrează terenurile din incinta complexului sportiv Stadion Craiova în funcție de simpatii, prietenii și alte coțcării.
Omul, bazat fiind (membru în 5 consilii de administrație), este tipul de personaj aciuat politic, face parte din garnizoana de lupta a Olguței Vasilescu, unul dintre cei mai grei baroni în activitate ai României.
Acest traseist politic, care a aplicat principiul “scopul scuză mijloacele”, a ajuns la nivelul încât nu îi mai pasă de lege, de reguli, dar ce sa mai zicem de bun simț. Și-a câștigat eticheta de traseist politic încă din perioada junioratului, bifând în funcție de starea vremii, PNL, ALDE, Pro-România și bineînțeles că nu putea să rateze PSD, mai ales în perioada lui de glorie.
Soarta și viața l-au adus într-o poziție privilegiată, dar nu că ar fi învățat cine știe ce carte, sau că ar fi trudit pentru asta, ci doar că a avut “intuiția” să sară în barca potrivită. Este tipul de politician care prin multitudinea de combinații în care se învârte, trăiește cu senzația de infailibilitate și superioritate.
În Craiova probabil că sunt câteva sute de “resceni” care mănâncă de la stat cu 9 guri. Apartenența politică, dar și învârteala lângă clubul select al Olguței, îi dau această aură. Din informațiile noastre, se pare că omul chiar confundă Complexul Sportiv Stadion cu via proprie de la țară a lui tac-su.
Tolerat și mângâiat pe căpșor multă vreme, individul crede că nimeni și nimic nu îl poate opri, însă începând de astăzi, vom fi paznicii activității lui și bineînțeles vom milita pentru drepturile și interesele legitime ale cetățenilor acestui oraș, ale oamenilor care au dreptul ca această beizadea să apere interesele legitime ale cetățenilor și să nu mai confunde sula cu prefectura.
Vom reveni.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

