Sponsor oficial al
În timp ce conducerea administrativă se ocupă cu perfectarea actelor privind mutarea echipei în Zăvoi, jucătorii Damilei, viitoarea CSM Râmnicu Vâlcea, sub comanda lui Claudiu Niculescu, se pregătesc intens pentru noul sezon la Alba Iulia. Aflaţi într-un stagiu de pregătire centralizat, vâlcenii nu se antrenează doar din punct de vedere fizic, elevii lui Niculescu având ocazia să îşi demonstreze calităţile tehnice în partide de verificare. În cursul zilei de vineri, gruparea vâlceană s-a deplasat la Turda, pentru a disputa un joc de pregătire în compania echipei locale, FCM.
Jucătorii antrenaţi de Niculescu au reuşit să se impună cu scorul de 3-1, după ce prima repriză s-a încheiat la egalitate, 1-1. Pentru vâlceni a punctat Samson Nwabueze, în prima jumătate a jocului, iar pe final Ovidiu Popescu (minutul 70) şi Bogdan Geantă (minutul 85) au adus victoria pentru noua echipă a municipiului Râmnicu Vâlcea. Cum se obişnuieşte în jocurile de pregătire, Claudiu Niculescu a încercat să ruleze tot lotul. Pentru vâlceni, din primul minut pe teren s-au aflat: Matache - Nwabueze, Deaconescu, I. Stoica, E. Stoica - Lircă, Neagu, Cataramă, Nilă, Iancu - Voican. După reluare, Damila a evoluat cu D. Geantă - Melcea, Pârvulescu, I. Stoica, E. Stoica - Ov. Popescu, Neagu, Popa, B. Geantă, Codin - Arnăutu. Mâine, începând cu ora 18, formaţia vâlceană are programat un nou meci amical, pe terenul din Avrig, în compania echipei locale. În altă ordine de idei, o noutate la gruparea vâlceană o reprezintă antrenorul cu portarii Robert Tufişi, care va face parte din staff-ul tehnic al noii CSM Râmnicu Vâlcea.
Marius Briceag (21 de ani) reprezintă cel mai recent transfer realizat de către oficialii clubului vâlcean. Fost jucător al formaţiei FC Argeş, Briceag vine pentru a întări flancul stâng al apărării. Originar din Piteşti, tânărul fundaş stânga a făcut parte din lotul naţional U19 al României, fiind curtat în trecut şi de echipe precum Dinamo Bucureşti sau Poli Timişoara.
Îl ştiam de mult pe Marius Briceag şi cred că este un transfer bun pentru noi. Ne va asigura concurenţa pe flancul stâng. Am semnat toate contractele noi de joc cu cei 21 de jucători aflaţi în cantonament la Alba Iulia, plus Mihai Ovidiu, care mai are trei săptămâni de recuperare la Bucureşti, şi de azi Marius Briceag. Acum avem 23 de jucători sub contract şi vom completa lotul săptămâna viitoare cu unul, probabil doi fotbalişti.
A declarat, pentru site-ul Damilei, Bogdan Medrea, directorul general adjunct al grupării valcene
Distribuie articolul:
Alte articole
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013

