Sponsor oficial al
Un șofer străin de autocamion a reclamat că a fost atacat și jefuit într-o parcare din comuna Racovița, județul Vâlcea, dar polițiștii au descoperit că și-a provocat singur rănile și a ascuns banii despre care a spus că i-au fost furați.
Polițiștii din Brezoi au fost chemați, luni, în jurul orei 22.00, după ce un cetățean străin a reclamat că ar fi fost atacat și jefuit într-o parcare din localitatea Tuțulești, comuna Racovița.
Bărbatul susținea că două persoane necunoscute, purtând glugi, l-au amenințat cu un cuțit și i-au furat aproximativ 6.000 de euro, bani aparținând firmei la care lucra. El le-a spus polițiștilor că ar fi fost rănit la picior, iar agresorii ar fi fugit cu o mașină de culoare închisă.
Echipele de poliție s-au deplasat imediat la fața locului și au început verificările. Au fost transmise semnalmentele presupusilor atacatori și ale mașinii către toate unitățile din județ și cele învecinate.
O echipă de anchetă, formată din polițiști din Brezoi, Racovița și Serviciul de Investigații Criminale, a început cercetările sub coordonarea unui procuror. În timpul verificărilor, polițiștii au găsit un cuțit și au cerut mutarea autocamionului în poziția inițială pentru a reconstitui evenimentele.
Atunci, bărbatul a fost observat când ascundea ceva în lenjeria intimă. În urma controlului corporal, polițiștii au găsit o pungă de plastic cu 6.580 de euro, exact suma despre care se reclamase că fusese furată.
Audiat, șoferul a recunoscut că a inventat povestea. El a spus că și-a făcut singur rănile cu cuțitul descoperit la fața locului, ca să pară credibil.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului, urmând ca la final să fie luate măsurile legale.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

