Sponsor oficial al

Fruntașul pesedist a fost ani la rând toiagul de care s-a rezemat actuala conducere federală. Îmbrățișați de protecția omului politic ardelean încă din primii lor ani în fruntea fotbaului, actualele căpetenii federale, în frunte cu Răzvan Burleanu, s-au bucurat mereu de zicerile publice ale acestuia, în care politicianul îi lăuda fără măsură, deșănțat, mergând până la a-i mitralia pe toți cei care se îndoiau de calitățile de-a dreptul demiurgice ale numărului unu de de FRF.
Între timp relația de laudatio profesional a evoluat, s-a mutat și în plan personal, liderul spiritual al ”grupului de la Cluj” devenind nașul prezidentului federal. Un motiv în plus să-l suie întruna pe piedestal și să-i înfiereze detractorii.
De pildă, nu trecuseră decât câteva luni de la venirea la putere a noilor guvernanți din fotbal, când Dâncu ștergea pe jos cu fosta conducere, spunând că timp de douăzeci de ani aceasta a ținut fotbalul românesc ”în înuneric”. Sigur că s-a făcut și pevremea aceea nedreptăți, firește că au fost greșeli, unele dintre ele enorme, dar dacă trei turnee finale mondiale, două europene și echipele de club prezente aproape an de an în grupele Ligii Campionilor înseamnă ”întuneric”, adunci cum arată ”lumina” de acum?
Firește că ori de câte ori se ivea câte un succes, Vasile Dâncu nu pregeta să-l tămâieze cum se cuvine și să mai dea câte o smetie opozanților De pildă, în noiembrie 2023, când România, cu Edi Iordănescu selecționer, s-a calificat neînvină la Euro 2024 ideologul ardelean a ieșit impetuos la rampă.
”România intră în Schengenul fotbalistic”. ”Există cârcotași care nici acum nu știu să se bucure, alții zâmbesc strâmb și sterpezit, interesele de gașcă nu pot umbri însă o mare victorie a perseverenței, bunului simț și strategiei”. ”Echipa FRF a rezistat unui tsunami de insolență”. Iată doar câteva dintre zicerile sale, de parcă Burleanu antrenase, jucase, centrase și tot el dăduse cu capul.
Ce bine le combătea domnul Vasile! Ce pamfletar de clasă! Ce polemist redutabil! Mereu prezent în tribunele oficiale ale echipei naționale influentul politician era portavocea necesară propagandei unui regim pe care-l susținuse precum ideologii staliniști de pe vremuri.
Dar iată că între timp aparițiile sărbătorești ale domnului Vasile în balcoanele predictibilității și ale sustenabilității s-au rărit până aproape de dispariție. La fel și declarațiile sale, legate mereu cu fundițe roz.
Sigur că domnia sa e un om ocupat, între timp trudește (tot pentru țară!) la Parlamentul European, unde deține numeroase și esențiale însărcinări.
Dar poate că n-ar fi rău dacă l-ar deranja cineva cu câteva întrebări nevinovate, atât despre tarea actuală a fotbalului românesc, cât și despre succesele în lanț ale protejatului și finului său. Să ne spună cum stă treaba acum cu strategia, cu perseverența și cu bunul simț. Suntem curioși să auzim!
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Incendiu într-o școală din Drobeta-Turnu Severin
- de editie.ro
- 27 Februarie 2026

