Sponsor oficial al
Ceea ce scria “Ediţie Specială” cu puţin timp în urmă s-a adeverit. Una dintre cele mai importante jucătoare din ultimii ani din handbalul autohton este tot mai aproape de a prelua banca tehnică a Sport Club Municipal Craiova. Carmen Amariei se pare că a primit o ofertă concretă pentru a antrena în Bănie şi este de aşteptat ca, până la finalul săptămânii, să fie clarificate multe din problemele pentru sezonul viitor, şi acestea nu sunt de neglijat.
Remintim că, atunci când “Ediţie Specială” a încercat să descopere adevărul asupra subiectului, Carmen Amariei s-a arătat încântată de un asemena proiect, declarând: “Dacă mi s-ar propune aşa ceva, aş fi onorată, având în vedere că viitorul meu sportiv va fi cel de antrenoare”. Mai mult, fosta mare jucătoare a avut cuvinte de laudă la adresa oraşului Craiova, apreciind că “oamenii sunt incredibil de ospitalieri şi de buni, iar atmosfera din Sala Polivalentă m-a impresionat. La Craiova este un public minunat. Sportul în Craiova e la el acasă, iar oamenii din Craiova respiră sport”.
Pe parcursul anilor de activitate sportivă, Carmen Amariei a reuşit să adune cam tot ceea ce-şi doreşte un sportiv. Câştigătoare din naştere, a reuşit să se impună în cele mai dificile campionate şi a demonstrat că nu degeaba a fost socotită unul dintre cei mai buni interi la nivel mondial. Experienţa acumulată pe terenul de joc va fi cu siguranţă un atu pentru o carieră de succes în antrenorat. Iar pentru un debut în această nouă postură, SCM Craiova este cât se poate de nimerită. Va avea la dispoziţie un lot tânăr, cu destule elemente valoroase, care pot creşte şi mai mult, condiţii de pregătire şi siguranţa oferită de o structură tutelată de Primăria Craiovei.
Palmares Carmen Amariei
Echipa naţională
Campionatul Mondial pentru Junioare
medalie de aur - 1995
medalie de bronz - 1997
Echipe de club
Liga Campionilor
câştigătoare - 2005, 2007 (cu Slagelse)
Cupa Cupelor EHF
câştigătoare - 2003 (cu ESBF Besançon)
Trofeul Campionilor EHF
- finalistă - 2003, 2007 (cu ESBF Besançon şi Slagelse)
- Liga Daneză de Handbal Feminin
câştigătoare - 2005, 2007 (cu Slagelse)
- Liga Franceză de Handbal Feminin
câştigătoare - 2001, 2003 (cu ESBF Besançon)
finalistă - 2002, 2004 (cu ESBF Besançon)
- Liga Naţională
- câştigătoare - 1997, 1998, 1999 (cu Oltchim) finalistă - 2009 (cu Rulmentul)
Cupa Danemarcei
- câştigătoare - 2010 (FCK Handbold)
Cupa Franţei câştigătoare - 2001, 2002, 2003 (cu ESBF Besançon)
Cupa României
- câştigătoare - 1998, 1999 (cu Oltchim)
Distincţii individuale
- cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din 1999 (67 de goluri în 19 meciuri)
- cel mai bun inter dreapta din Campionatul Danemarcei 2007
- cea mai bună marcatoare a Ligii Naţionale în 2000 (178 de goluri)
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013
Violul care n-a fost viol şi brancardierul turmentat
- de
- 24 Mai 2013
«Nu ne mai dă Dumnezeu. S-o fi supărat pe noi»
- de
- 21 Mai 2013
VIDEO / Elevă de 16 ani, spulberată de un microbuz
- de
- 22 Mai 2013
Becali condamnat la trei ani de închisoare cu executare
- de
- 20 Mai 2013

