Sponsor oficial al
Zicem că la noi e dictatură federală? Păi cam este, din moment ce la Adunările Generale federale n-ai voie să vorbești, că te iau haidamacii pe sus. Ți se poate spune oricând că ”n-ai adus plusvaloare”, așa cum i s-a zis lui Adrian Mititelu. Dacă nu ești în corul de aplaudaci, ai de suferit. Când nu câștigă alegerile cu unanimitate de voturi, ci din peste 260, mai sunt vreo patru-cinci împotrivă, atunci aceia, opozanții, a de suferit.
La turci e însă și mai rău. Cum știm, foștii noștri adversari din barajul de calificare s-au făcut de poveste la Mondiale. I-a bătut mai întâi Australia (n-au jucat rugby, ci fotbal!) cu 2-0, apoi le-a dat papară și Paraguayul, 1-0, deși turcii au avut om în plus timp de o repriză. Degeaba, că nu s-a prea văzut.
Așa că după două meciuri, fără gol marcat, turcii sunt eliminați din competiție. Mai au meciul cu Statele Unite, dar acela nu mai contează. Vor reveni acasă cu coada între picioare. Și cu toată pleiada lor de vedete de la Real Madrid, Inter, Juventus, de prin Anglia, ca să nu-i mai punem la socoteală pe ”internii” de la Galata sau Ferer, și ei cu salarii de milioane de dolari pe an.
Nu e normal ca o asemenea contraperformanță să fie criticată? Pe cât de entuziaști sunt turcii la victorii, pe atât de prăpăstioși și de melodramatici sunt la eșecuri. Oameni simpli, dar și foști fotbaliști, antrenori, jurnaliști, cu toții țintesc acum ca la darts în pleoștita națională antrenată de Montella.
În acel moment apare la rampă, salvator, președintele federației turce, Ibrahim Haciosmanoglou. Face scut în jurul selecționerului și al jucătorilor, iar discursul său este de parcă Turcia ar fi câștigat Cupa Mondială. În viziunea sa eșecul nu trebuie criticat. Nu există vinovați, nici antrenorul, nici jucători. Nici vorbă să spună că este și eșecul său personal, în calitate de președinte federal perdant.
Mai mult, domnul prezident se umflă în pene și vrea să propună în parlamentul turc o lege prin care să fie interzisă criticarea în public a echipei naționale și a conducerii federale. Iar cei care critică să fie aspru pedepsiți. Să se interzică nu jignirea (asta poate că ar fi normal) ci pur și simplu criticarea. Opinia, alta decât cea ”oficială”.
Adică tumultuoasele televiziuni turcești care vorbesc ceasuri întregi despre fotbal să n-aibă dreptul să critice. Nici ele, nici ziarele care pe malul Bosforului încă tipăresc zilnic sute de mii de exemplare. Toată lumea să ridice osanale, eventual să spună că acele scoruri de 0-1 și 0-2 de pe tabelele de marcaj din America sunt minciuni ale celor rău-intenționați.
Asta da dictatură! Pe lângă asta, o mână în piept pusă contestatarilor la Casa Fotbalului românesc devine o blândă mângâiere.
Mai e o singură problemă. Domnul Haciosmanoglou, prezidentul forului turc, e as în interziceri, dar se face mic de tot în momentul în care după dezastrul de la Mondial, Recep Tayyip Erdogan, președintele țării, spune că se va implica personal în alegerea viitorului selecționer. Asta nu e tot critică? Și nu va fi pedepsită?
