Sponsor oficial al
Momente grele pentru organismul gorjenilor. Pandurii au fost supuşi la o încărcătură fizică consistentă în ultima perioadă, ajungând la un bilanţ de trei deplasări în decursul a şase zile. Distanţele i-au răscolit pe elevii lui Pustai, care s-au plimbat până în Ucraina, au revenit între graniţe, ca apoi să ajungă sub Tâmpa, iar azi se află în capitală. Bătălia dusă pe trei fronturi le-a îngreunat misiunea jienilor, care resimt în cel mai fin substrat fiecare minut de trudă pe iarbă. Jocurile din Europa au devenit solicitante, iar contemplate cu cele de pe plan intern, au devenit un coşmar pentru elevii lui Pustai. Frustrarea s-a amplificat odată cu parcursul european negativ, fără performanţă, mai mult pentru experienţă şi palmares.
Mai mult, a intrat în joc şi cea de-a treia competiţie, Cupa României, întrecere în care pandurii vor striga prezent astăzi pentru faza sferturilor. Începând cu ora 21:30, pe „Ştefan cel Mare”, aceştia vor asculta lătratul câinilor roşii, încercând ca nişte adevăraţi panduri să-i dreseze corespunzător, cum au reuşit la Târgu-Jiu, în turul campionatului. Situaţia este schimbată acum, ţinând cont că la momentul primei întâlniri cu Dinamo gorjenii erau mai odihniţi şi proaspeţi, faţă de ziua de azi, când epuizarea a început să irite gruparea olteană. Un alt aspect îngrijorător pentru Pustai, îl reprezintă rezervele, care nu au arătat că pot ţine pasul cu prestaţiile titularilor de drept, iar o parte din garnitura de bază este indisponibilă.Nevoit să apeleze la jucători cu mai puţine minute în picioare, „profesorul” a găsit câteva formule prin care să compenseze lipsurile, dar nu au funcţionat conform aşteptărilor.
Trei partide consecutive fără victorie, dintre care o înfrângere usturătoare în Europa League, au consemnat linia descendentă a pandurilor tomnatici. În lumina nocturnei, gorjenii vor încerca să-şi trateze rănile în capitală, contra unor adversari tineri. După cum se ştie, clubul Dinamo se reconstruieşte din temelii, iar oficialii formaţiei au adoptat principiul tinereţii, a jucătorilor fără prea multă experienţă, dar cu prospeţime şi poftă de joc. Va fi o confruntare de calibru, chiar dacă întrecerea în sine nu reprezintă un artezian al performanţei, deoarece echipele cu şanse la titlu nu fac o dramă dintr-o eventuală ratare în Cupa României. Însă, duelurile din această competiţie stârnesc interes şi nu sunt lăsate de izbelişte, mai ales că biruirea în cupă aduce prezenţa în preliminariile Europa League.
Pentru a ajunge în această fază, Pandurii şi Dinamo n-au avut parte de un traseu foarte complicat, echipele pe care le-au întâlnit în drumul spre sferturi aparţinând ligilor inferioare. În campionat, cele două sunt despărţite de trei puncte, gorjenii fiind echipa superioară.
Distribuie articolul:
Craiovenii au adunat şase medalii
4 Decembrie 2013Alte articole
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013

