Sponsor oficial al
Baschetbaliştii din Bănie trebuie să-şi mai spele din păcate în faţa propriilor suporteri. După două meciuri cu cântec, măcar privit prin prisma faptului că unul s-a pierdut după ce s-a condus cu 21 de puncte, cel de la Timişoara, iar cel de-al doilea în ultimele patru secunde (cel cu Energia), este timpul unei victorii.
Duminică, elevii lui Mandic vor juca pe teren propriu cu “U” Mobitelco Cluj-Napoca, formaţie obişnuită cu vârful clasamentului. Anul acesta însă, cei care au stat mai mult cocoţaţi pe podium sunt reprezentanţii Băniei. Jucând şi pe teren propriu, sunt create premisele unui rezultat pozitiv.
Ne-a scăzut puţin randamentul, nu pentru că vrem noi, ci pentru că ne-a ajuns oboseala. Acest lucru nu este o scuză, suntem profesionişti şi ne asumăm înfrângerile. În acest moment, pentru a ne clasa în primele patru locuri înaintea play-off-ului, meciul cu Clujul este cel mai important. Vrem să facem un apel către craioveni, să îi rugăm să ne fie alături, ştim că i-am dezamăgit, ne pare rău, dar avem mare nevoie de susţinerea lor.
Ionuţ Drăguşin, referitor la partida de duminică
Program Sala Polivalentă
Sâmbătă
VOLEI DIVIZIA A1, SEMIFINALE
16.00 SCM “U” Craiova - CS Remat Zalău
Preţul biletelor este de 5 lei. Copiii sub 10 ani au intrarea liberă, numai însoţiţi de un adult.
Duminică
CUPLAJ VOLEI - BASCHET
16.30 volei - SCM “U” Craiova - CS Remat Zalău
18.45 baschet - SCM “U” Craiova - “U” Mobitelco Cluj
Preţul biletelor este de 7 lei pentru cuplaj (două meciuri). Copiii sub 10 ani au intrarea liberă, numai însoţiţi de un adult.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / Scene hardcore la Liceul «Henri Coandă»
- de
- 21 Martie 2013
«Don Gigi», prins de Interpol în Belgia
- de
- 20 Martie 2013
Dinel avea amantă în închisoare
- de
- 18 Martie 2013
O gravidă în cinci luni a pierdut sarcina într-un spital din Vâlcea
- de
- 18 Martie 2013
Medicul şpăgar de la DSP, condamnat la detenţie
- de
- 17 Martie 2013
Reţinut pentru mită
- de
- 17 Martie 2013
SANDU şi DRAGOMIR, URMĂRIŢI PENAL într-un alt dosar la DNA
- de
- 18 Martie 2013
Bărbaţi duşi la produs în Germania
- de
- 20 Martie 2013
Doljeni anchetaţi miliţieneşte la Mehedinţi
- de
- 17 Martie 2013

