Sponsor oficial al
Doi tineri, de 19 și 20 de ani, ambii din județul Buzău, au fost reținuți de polițștii din Dolj, după ce au furat un autoturism de lux.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, la dat de 7 octombrie, polițiștii au fost sesizați de o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în noaptea de 6 spre 7 octombrie, persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul pe care îl folosește de aproximativ 3 ani, ce se afla parcat pe o stradă din municipiul Craiova, în valoare de aproximativ 55.000 de euro.
Ieri, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, toate în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, la persoane bănuite de comiterea faptei.
Cu această ocazie, la una dintre locuințe a fost găsit autoturismul în cauză, precum și alte mijloace de probă.
Două persoane, de 19 și 20 de ani, au fost conduse la audieri. Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
„Astfel, în baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat Grigorescu.
Astăzi, tinerii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

