Sponsor oficial al
Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice Dolj au desfăşurat o acţiune de amploare în municipiul Craiova, vizând combaterea activităţilor ilicite din domeniul alimentaţiei publice.
În cadrul verificărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost verificate 24 de societăţi comerciale și 10 persoane fizice.
Pentru neregulile depistate, oamenii legii au aplicat șase sancţiuni contravenţionale, însumând 51.000 de lei, și au dispus confiscarea sumei de 200 de lei.
Totodată, polițiștii au indisponibilizat un autoturism folosit pentru activități comerciale ilegale.
Un exemplu semnificativ a fost depistat la punctul de lucru al unui agent economic, unde poliţiştii au descoperit într-un autoturism 9.800 de țigarete fără marcaj fiscal românesc, destinate comercializării.
Agentul a fost sancţionat cu o amendă de 20.000 de lei, iar țigaretele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Mașina folosită la transport a fost, de asemenea, indisponibilizată.
Polițiștii transmit că astfel de acțiuni vor continua, pentru a preveni și combate activitățile economice ilegale și pentru a proteja consumatorii.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

