Sponsor oficial al
Sala Polivalentă din Craiova va fi timp de trei zile polul de interes al handbalului românesc. În Bănie, echipa naţională masculină sub 21 de ani va încerca să-şi treacă în palmares o calificare la turneul final al Campionatului Mondial care va avea loc în acest an în Bosnia-Herţegovina.
Am ales Craiova pentru desfăşurarea acestui turneu extrem de important pentru generaţia actuală U21, pentru că ştiam că totul o să fie bine. Nici nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi pentru tot ceea ce s-a făcut pentru echipa naţională la Craiova: Primăriei, Consiliului Judeţean, regiei care are în administrare sala, celor de aici de la sală, de la hotelul unde au stat băieţii, oamenilor care au venit la antrenamente. Toţi merită aprecierile noastre, ale federaţiei, pentru eforturile pe care le-au făcut şi pe care le fac ca acest turneu să beneficieze de cele mai bune condiţii. Am vorbit cu băieţii şi se simt extraordinar, au fost primiţi cu o căldură la care, sincer, nu se aşteptau. Personal, repet, am fost convins că se va întâmpla acest lucru, pentru că ştiu ce înseamnă sportul în Craiova.
Sorin Toacsen, director tehnic al Federaţiei Române de Handbal
Cele trei meciuri pe care naţionala de tineret le va disputa la Craiova nu sunt deloc uşoare. România are de înfruntat echipele similare ale Rusiei, Turciei şi Israelului, doar prima clasată din grupă mergând la turneul final.
Nu pot să spun că România este favorită. Aş fi vrut să pot spune asta, dar nu mă hazardez. Nu o să fie meciuri uşoare deloc. Rusia este Rusia, Israelul are o echipă foarte echilibrată, iar Turcia este, la rândul ei, de luat în seamă. Ce pot să spun este, însă, că băieţii se vor lupta pentru fiecare minge, în fiecare meci. Mi-am dorit să le insuflu această atitudine de învingător şi cred că am reuşit. Este un obiectiv important al acestei generaţii. Calificarea la un turneu final ar însemna mult pentru ei. România nu a mai participat la un turneu final de 12 ani, ar fi o mare realizare să ne calificăm. Se poate spune că ar fi o relansare a handbalului masculin din România, dacă această echipă s-ar califica la Mondialul din Bosnia-Herţegovina. La Craiova, au fost jucători care au luptat tot timpul, indiferent că a fost vorba de handbal, baschet, volei sau fotbal. Asta mi-a plăcut totdeauna şi de asta nu pot să scot din suflet Universitatea. Sperăm ca publicul care va fi alături de băieţi să-şi aducă aportul, să fie cel de-al optulea jucător, cum se spune. Sunt convins că va fi lume la sală pentru că, în Craiova, sportul este apreciat. Craiova a însemnat enorm în sportul românesc şi sper ca, odată cu intrarea în circuit a acestei superbe săli, să revină acolo sus, indiferent la ce sport.
Sorin Toacsen
Biletele sunt ieftine, copiii intră gratis
Referitor la acces, se poate spune că organizatorii au avut înţelepciunea de a nu se hazarda cu cuantumul biletelor.
Astfel, pentru două meciuri ale unei zile, se poate achiziţiona bilet contra sumei de 7 ron, un singur meci costând 5 Ron. Pentru foştii sportivi craioveni, dar şi pentru copii sub 14 ani, accesul va fi liber.
Am auzit de la organizatorii de la Sala Polivalentă că biletele puse în vânzare la casele sălii s-au vândut foarte bine, deci, doritorilor le transmit să se grăbească. Ne dorim o sală plină la toate meciurile, aşa cum s-a întâmplat până acum atunci când au jucat echipele locale. Aşa cum am mai spus, craiovenii sunt fini cunoscători ai sporturilor de sală şi nu cred că vor rata un turneu de calificare al naţionalei.
Toacsen
Prima partidă pe care românii o vor disputa la Polivalentă va fi chiar astăzi, de la ora 18, atunci când naţionala pregătită de Leonard Bibirig va întâlni Turcia. Probabil, meciul-vedetă al turneului, cel dintre România şi Rusia, va avea loc sâmbătă, de la ora 11.30. În fine, România încheie turneul de calificare duminică, atunci când, de la ora 12, are programată partida cu echipa similară a Israelului.
----------
Lot Naţional România
Dragoş Nedelcu, Darius Cătălin Makaria, Florin Bogdan Baican, Răzvan Florin Mledenciu, Albert Georgian Cristescu, Mihai Marcel Sandu, Cosmin Demis Grigoraş, Marius Alin Szoke, Claudiu Ştefan Subturică, Bogdan Ciprian Vancea, Nicuşor Negru, Alexandru Dedu, Iulian Halca, Ionuţ Ciprian Iancu, Ştefan Târzioru, Ramon Alin Şomlea, Dan Emil Racoţea
Director tehnic: Sorin Toacsen
Antrenor principal: Leonard Bibirig
Antrenor secund: Ovidiu Mihăilă
Medic: Gheorghe Radu
Maseur: Mircea Ranga
Programul meciurilor:
Vineri, 4.01.2013
15.30 Rusia - Israel
18.00 Turcia - România
Sâmbătă, 5.01.2013
11.30 România - Rusia
14.00 Israel - Turcia
Duminică, 6.01.2013
10.00 Rusia - Turcia
12.00 Israel - România
----------
APRECIERE
Ionuţ Drăguşin susţine naţionala
Unul dintre cei mai apreciaţi sportivi care activează în cadrul Sport Club Municipal, pivotul echipei de baschet Ionuţ Drăguşin, a fost ieri la Sala Polivalentă pentru a se interesa de programul meciurilor.
Sigur că voi fi la sală, cum să nu vin, doar este echipa naţională! Nu contează ce vârstă, ce sport, este echipa naţională şi gata. Trebuie să fim alături de aceşti băieţi. Sunt sportiv şi ştiu ce înseamnă susţinerea în momente dificile.
Ionuţ, care dovedeşte încă o dată un mare caracter
Echipele de la SCM, prezente la meciuri
La sală şi-au anunţat prezenţa şi componenţii echipelor de handbal şi volei ale clubului din Bănie, dar şi antrenorii Dan Pascu, Bogdan Burcea şi Mircea Dudaş.
Solidaritatea sportivă a fost împărtăşită de toţi, mai ales că obiectivul este unul ambiţios, iar spectacolul sportiv - garantat. “O să fim alături de băieţi cu siguranţă. Când joacă echipa naţională, este normal să mergem să o susţinem”, a declarat, ieri, Dan Pascu.
Distribuie articolul:
Alte articole
Scandal pornit de la clienţi “băuţi şi drogaţi”
- de
- 2 Ianuarie 2013
Meniu “special” de Revelion: peşte stricat şi alune cu viermi
- de
- 1 Ianuarie 2013
Abonaţii Romtelecom rămân fără Pro TV
- de
- 3 Ianuarie 2013
Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă
- de
- 3 Ianuarie 2013
Taxa auto de care niciun şofer nu scapă
- de
- 1 Ianuarie 2013
Început de an cu transferuri
- de
- 3 Ianuarie 2013
Din nou pe parchet
- de
- 3 Ianuarie 2013
Consiliul Judeţean licitează pentru merele din şcoli
- de
- 3 Ianuarie 2013
Veste bună pentru viitoarele mămici
- de
- 1 Ianuarie 2013
Scumpirile lui 2013
- de
- 1 Ianuarie 2013

