Speranțele au ajuns la Terapie Intensivă

Acest 1-3, ”făcut” pe final din 0-3, putea să fie și 1-5, și 1-6. Altceva decât eșec n-avea cum să fie, fiindcă pentru a obține alt rezultat decât înfrângerea trebuie să faci dovada fotbalului, a spiritului de echipă, a lucidității. Exact aceste calități n-au fost luate în bagajele pentru deplasarea pascală de pe Mureș.

De ce să te aperi când trebuie să câștigi?

Probabil că echipa s-a făcut înainte de aflarea rezultatului final (mizerabil!) de la Sibiu, Hermannstadt – Iași 0-1. Dacă sibienii câștigau sau terminau la egalitate, atunci pentru olteni era bun și egalul la Arad și se justificau cei trei mijlocași centrali cu care s-a început partida contra trupei lui Rednic. Așa, după sulfurosul rezultat de pe Cibin, era clar că alb-albaștrii trebuiau să câștige cu UTA. N-ai cum însă, cât timp tu îi lași pe bancă pe Chițu, Sidibe, Bahassa, Jibril și începi de parcă ai vrea să te baricadezi, să nu iei gol.

Ideea principală: haosul

Iar când ți se perforează poarta încă din minutul șase, e clar că trebuie să urmeze un răspuns. O ofensivă lucidă, o presiune pe adversar, emiterea unei idei că ai făcut această deplasare să culegi trei puncte și să te salvezi de la retrogradare, nu doar să te afli în treabă. N-a fost nimic din toate acestea. Am văzut doar o echipă având drept fir roșu haosul, deruta, gafele groaznice din apărare, întâmplarea din atac, jocul la ”fie ce-o fi”.

Reproșuri între colegi

Precedenta partidă, 3-2 cu U Cluj, lăsa senzația că grupul s-a (re)unit, că se poate, că sunt toți pentru unul. La Arad au fost ”fiecare pentru el”. Am văzut, pe lângă o echipă lungă, lentă și bătrânească, reproșuri pe teren între colegi, am fost nedoriții martori ai unor faze în care cel care pierde mingea pune mâinile în șold sau pe genunchi, nu înainte de a gesticula și de a-și certa coechipierii, rămași și ei în contemplație. Senzație de amatori care s-au întâlnit întâmplător la o miuță și nu-i unește nici măcar idea de a bea o bere împreună după meci.

De la mulți bani, la doi bani

Și a mai fost o senzație. Anume aceea că unora pare să li se fâlfâie dacă echipa se salvează sau nu. Că n-au chef să facă nimic pentru a împiedica dezastrul, ba mai mult, prin placiditatea lor, îl facilitează. Oameni plătiți cu mulți bani, care au lăsat speranță doar de doi bani. Care au arătat plictis și nepăsare nu doar în acest meci, ci de-a lungul întregului an 2024, contemplând parcă prăbușirea echipei, treaptă cu treaptă, până la ultima, pe care s-a ajuns acum.

O ultimă șansă

Nu se știe ce va fi în ultima rundă, nu e suficientă victoria cu Hermannstadt (care probabil că va fi o echipă mult mai vie decât împotriva lui Poli Iași), mai e nevoie și de alte rezultate avantajoase. Dar autorii morali ai transportării de urgență a speranței la Terapie Intensivă au datoria de a-și cere iertare în ultimul meci printr-un joc bun, în folosul echipei, nu al intereselor lor de a părăsi corabia pe jumătate scufundată. E nevoie duminica viitoare de cu totul altceva decât am văzut astăzi, la Arad.