Sponsor oficial al
Partida a durat două ore şi jumătate şi a reprezentat a 24-a semifinală jucată de Halep.
De la Roma, Simona pleacă direct la Paris unde la 24 mai va începe turneul Roland Garros, Grand Şlam.
Deşi a pierdut Simona a declarat pentru Radio România Actualităţi că experienţa de la Roma a fost o pregătire foarte bună pentru turneul următor.
Da. A fost un meciu foarte greu. Contra Carlei Navarro meciurile sunt întotdeauna grele şi am ştiut că o să fie un meci mai mult fizic. Ea a stat destul de bine acolo, eu mi-am pierdut ritmul in setul doi şi ea a venit foarte bine peste jocul meu. A fost un meci solid, un meci cu de toate şi îmi pare rău că l-am pierdut, dar îmi pare şi bine că a fost aşa de lung pentru că e o bună pregătire pentru următorul turneu.
A spus Simona Halep
Referitor la numeroşii suporteri români, Simona a spus că: „le mulţumesc mult că au venit şi că au stat să mă susţină. Întotdeauna e deosebit când joc şi multi romani vin să ma sustina la fiecare meci, oriunde aş juca. Îi aştept cu mare drag şi la următorul turneu, la care sper să joc şi mai bine”.
Simona ne-a mai declarat că de la Roma pleacă direct spre Paris şi că este în formă bună pentru Roland Garros:
Sunt pregătită şi mental şi fizic. Sunt sigură că pot să joc un tenis bun. Acum vom vedea ce se va întâmpla. Fiecare meci e greu. Chiar şi primul tur este foarte greu. Sunt liniştită şi merg cu încredere la următorul turneu.
Am mai întrebat-o pe Simona care este favorita ei din finală.
Nu contează. Cine e mai bună să câştige, dar Carla ar merita să câştige turneul acesta.
A mărturisit Simona Halep pentru Radio România Actualităţi la finalul meciului cu rivala ei spaniolă Carla Suarez Navarro.

