Sponsor oficial al
SIMONA HALEP, locul 3 WTA, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în finala turneului de categorie Prmier 5 de la Cincinnati.
Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams la Cincinnati. Finala a durat o oră şi 39 de minute, iar scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este acum de 6-1 în favoarea americancei.
Halep a întâlnit o jucătoare în mare formă duminică şi s-a ridicat a nivelul ei în setul al doilea. Românca a început destul de agresiv meciul cu Williams, reuşind un break la debut, apoi a condus cu 2-0. De altfel, în primele două ghemuri, americanca a greşit mult şi nu a obţinut decât trei puncte. Halep a mai condus cu 3-1, înainte ca Williams să-şi regleze tirul şi să câştige cinci ghemuri la rând. Fără soluţie în faţa rivalei sale, care a servit din ce în ce mai bine, Halep a pierdut setul cu 3-6, după 32 de minute, şi a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill, care i-a cerut să-şi ridice nivelul de agresivitate.
Intervenţia lui Cahill a avut efect. Românca a rupt jocul aproape perfect al liderului mondial la începutul setului al doilea. După 1-0 pentru româncă, Williams a câştigat două ghemuri la rând. Halep a reuşit un rebreak, apoi cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 6-6, nu înainte ca Darren Cahill să mai intervină o dată, la 4-3, pentru sportiva pe care o antrenează. Tie-break-ul a avut schimburi de mingi interesante, care au ridicat în picioare publicul din tribune. Mai sigură pe ea, Williams s-a impus cu 7-5 şi a încheiat cu victorie a 15-a finală disputată la rând.
Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Pentru Halep aceasta a fost a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), "s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai disputat opt finale, Cincinnati, Rogers Cup, ambele Premier 5, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
În ciuda înfrângerii suferite, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe această poziţie pe rusoiaca Maria Şaarapova.
SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS 3-6, 6-7
6-7 în tie break, Simona pierde finala de la Cincinnati
Serena Williams egalează. Va fi tie-break: 6-6
Simona Halep conduce: 6-5
Din nou, fiecare îşi face serviciul: 5-4
Simona Halep păstrează avantajul: 4-3
Simona Halep preia conducerea: 3-2
Break Simona Halep: 2-2
Break la zero pentru Serena Williams. Simona Halep suferă: 1-2
Simona Halep a început bine setul doi şi a ratat două mingi de break. Serena Williams serveşte incredibil: 1-1
Serena Williams ia primul set: 3-6
Serena Williams este de neoprit: 3-5
Din nou, fiecare îşi face serviciul: 3-2
Simona Halep şi-a făcut serviciul, la fel şi Serena Williams: 2-1
Simona Halep începe cu break: 1-0
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Români la furat de cupru de la baza sportivă Real Madrid
- de
- 23 August 2015
Accident în lanţ, în Vâlcea: Două femei şi un copil au ajuns la spital
- de
- 23 August 2015
Un bărbat, târât cu maşina şi bătut crunt de doi ciobani beţi
- de
- 23 August 2015
VIDEO / Maşină distrusă de tencuiala căzută de pe bloc
- de
- 21 August 2015

