Și totuși… fotbal

Nu am văzut și nici nu am citit ca un antrenor să preia o echipă modestă și prin metodele sale să reușească performanțe uimitoare. Cine naște o echipă mare? Un antrenor ori echipa mare este cea care îl  lansează pe orbită pe antrenor? Probabil că un pic din amândouă, ar fi răspunsul.

De ce nimeni nu a reușit până acum să producă revoluții în sport? Pentru că toată lumea implicată face, în principiu, același lucru, cu diferența că unii îl fac mai bine și mai mult.

“Principiul” reprezintă cuiul lui Pepelea.  Căci în “principiu”, fotbalul este un sport colectiv, nu-i așa?

Greșit! Este un joc individual.

Suma jocului individual, deci a fiecărui jucător în parte adunat cu numărul celor prezenți în echipă produc jocul colectiv. In extenso, am putea admite că este vorba de “un împreună”, dar separat.

Înțelegând această paradigmă, întreaga filozofie a antrenamentelor s-ar schimba din temelii.

Care este obiectivul, scopul unei echipe de fotbal? Să câștige. Dar ca să câștige trebuie să înscrie cu un  gol mai mult decât adversarul, nu? NU! Omul nu bea apa ca să nu-i fie sete, ci pentru ca îi este sete bea apă. Câștigarea unui meci de fotbal reprezintă doar o consecință naturală a două acțiuni:

- când jucătorul  are mingea nu trebuie s-o piardă căci, ce să vezi, dacă adversarul nu are obiectul muncii, oricât de bun ar fi, nu are ce să introducă în poartă;

- când mingea este la adversar, trebuie recuperată în cel mai scurt timp.

Prin urmare, consider antrenarea “scopului” este mai puțin eficientă prin comparație cu antrenarea “mijlocului”

Concluzie: Astfel, în mentalitatea jucătorului o să devină operabil programul conform căruia preocupările lui trebuie să fie acelea de a nu pierde mingea când o are și să o recupereze când nu o are. În aceste condiții și tehnicianul se va gândi cum să găsească metode  să antreneze cele două ipostaze.

De pildă, în cazul purtătorului de balon, indiferent de dinamica jocului, trebuie să aibă minim două opțiuni de a pasa în caz de criză. Și alte minim două, în situații de confort. Acest joc se poate antrena doar dacă scopul antrenamentului este acesta și nu altul. Evident că și în subsidiarul acestei pregătiri apar natural elemente de plasament, de deplasare deci, de poziționare în spațiu și timp, cât și segmente coerente de dinamică tehnică.

În cazul recuperării balonului, orice echipă, indiferent de cât de buni ar avea jucătorii, poate fi pusă în dificultate dacă se creează suficientă presiune pe purtătorul balonului și pe coechipierii acestuia dar și… elementul surpriză. Așa este, ar spune probabil majoritatea, însă cum să faci ca acțiunile să devină eficiente.

Element surpriză!

Și acesta se antrenează. Exemplu: la trei-cinci pase consecutive ale echipei adverse, coechipierii încep pregătirea astfel încât fiecare jucător să știe ce are de făcut în momentul declanșării reacției, când adversarul cu mingea este poziționat paralel cu axul porții, din cauza presiunii exercitate de cel care marchează.

Superioritatea de doi la unu

În momentul în care se declanșează „asaltul” întreaga echipa trebuie să acționeze ca  un singur organism alcătuit din organe multiple și diferite cu funcții de sine stătătoare. Linia de apărare se deplasează și preia om la om mijlocașii echipei adverse, fiecare fiind preocupat acum ca adversarul pe care îl marchează să nu poată primi balonul. În acel moment, cel care se află în posesia “obiectului” va fi atacat de doi coechipieri care vor avea sarcina, în principal, ca purtătorul de balon să nu mai poată pasa, iar în secundar  recuperarea balonului.

Ce obținem?

Purtătorul de balon se află în imposibilitatea de a pasa; dacă totuși o face, cui pasează? Dacă lovește mingea, spre adâncimea adversă, coechipierii  din linia de atac (în nr. de 2-5)  vor fi în ofsaid.  Se află în imposibilitatea de a pasa  și celor din apropiere Toți sunt preluați om la om, cu redublarea marcajului ,când împrejurarea o impune – vezi cazul handbalului.

Altă situație

Minutul 90. Echipa ta este condusă cu un gol sau este egal și vrei să câștigi sau să egalezi. Nu am văzut, la nici un antrenor, să gândească să antreneze situații în care să creeze oportunități, cu riscurile de rigoare pe care trebuie să și le asume.

De pildă, produci intenționat un corner în favoarea echipei adverse. În momentul în care se execută, pe linia de șase metri rămân 4 jucători, iar în intervalul 6- 16 metri sunt distribuiți alții 3 Ceilalți sprintează spre mijlocul terenului advers. Dacă ai norocul (și norocul se antrenează) să ajungă balonul la unul dintre jucătorii tăi poziționați în careu, acesta trebuie să aibă capacitatea și exercițiul să poată pasa și cu ochii închiși la punctul unde trebuie să se afle unul dintre colegii săi plecat deja pe contraatac.