Sponsor oficial al
La juniori A, elevii antrenaţi de Marian Brihac au fost învinşi cu 6-0 de CSS Caransebeş şi au mărit la opt numărul partidelor fără victorie. În cazul unui succes, severinenii ar fi urcat două locuri în clasament, de pe nouă pe şapte, dar înfrângerea i-a aruncat pe penultima poziţie a seriei a VI-a, fiind depăşiţi în ierarhie şi de Cetate Deva. CSS Drobeta a încheiat anul cu trei victorii, o remiză şi opt eşecuri, linie de clasament sub aşteptările antrenorului Brihac, care spera înaintea începerii sezonului la locurile fruntaşe.
Nu mă aşteptam la un asemenea parcurs. E sub aşteptările mele. Exceptând primele patru meciuri, în care am luat nouă puncte, sunt total dezamăgit de elevii mei, care sunt cu gândul mai mult la distracţie, decât la fotbal. E o vârstă critică, iar dacă nu vor realiza ceea ce e important în viaţă, mulţi se vor pierde. Puteam să depăşim Caransebeşul în clasament, dar am pierdut la un scor drastic. După aspectul jocului, rezultatul e totuşi cam mare. Gazdele au fructificat fiecare atac, iar noi am irosit câteva oportunităţi.
A spus Brihac
Echipa sa câştigase partida-tur, disputată pe Stadionul Termo, cu 7-4. La Carasenbeş, CSS a evoluat în formula: Iliescu – Preda, Şchiopu (18 Albei), Modîndău, Crăpatu – Coman, Cîrjaliu, Beţiu (70 Neagu), Cheată – Ţiulescu, Brebenoiu.
Juniorii B nu mai pot spera la locul secund
Nici juniorii B, care, spre deosebire de colegii lor mai mari, plecau cu prima şansă, nu au reuşit să câştige la Caransebeş. Deşi au condus cu 1-0, prin golul lui Vîlceanu, din minutul 17, copiii pregătiţi de Daniel Ispas au fost egalaţi în repriza secundă de ocupanta locului nouă. Scorul de 1-1 a compromis şansele de calificare ale severinenilor la turneul semifinal. Pe patru în clasament, CSS Drobeta s-a depărtat la 10 puncte de poziţia secundă, ocupată de ACS UTA „Bătrâna Doamnă” Arad. După meciul de la Caransebeş, antrenorul oltean a acuzat maniera de arbitraj, dar a pus rezultatul şi pe lipsa de inspiraţie a elevilor săi.
Arbitrii şi-au bătut joc de noi. Nu ne-au acordat vreo două lovituri de la 11 metri, dar trebuie spus că vina ne aparţine şi nouă. Am ratat enorm, din toate poziţiile. Am avut chiar şi două bare. După acest rezultat, nu mai putem spera la turneul semifinal, dar luptăm pentru o clasare pe locurile 3-4, ceea ce ar reprezenta cea mai bună performanţă din ultimul deceniu pentru CSS Drobeta, la juniori B.
A precizat Ispas
Acesta a mizat la Caransebeş pe: Filip – Vătuiu, Ciobanu, Bălăceanu, Paulescu – Şeicaru (20 Cornea), Coadă, Vîlceanu, Cimpueru – Mandu, Lăcustă (61 Manolea). Campionatul se va relua în 9 martie 2014, iar CSS Drobeta va întâlni CSS Lugoj, pe Stadionul Termo.
Distribuie articolul:
Craiovenii au adunat şase medalii
4 Decembrie 2013Alte articole
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013

