Sponsor oficial al
Pregătiţi de Marian Brihac, juniorii A au fost învinşi cu 3-1 de bănăţeni, care ocupau o treaptă mai sus în ierarhie, şi au rămas pe penultimul loc în seria a VI-a a Campionatului Naţional Republican. Firul meciului s-a rupt în minutul 56, când CSS Drobeta a încasat două cartonaşe roşii, în aceeaşi fază.
Dacă fundaşul Chiată a fost eliminat pentru fault, atacantul Dragotă a fost trimis la cabine pe motiv că a protestat la decizia arbitrului.
Rămasă în opt jucători de câmp, echipa severineană a încasat rapid două goluri şi în final a pierdut cu 3-1, înregistrând a şaptea înfrângere consecutivă. Singurul gol al gazdelor i-a aparţinut lui Elvis Coman, care a marcat în minutul 71, din 11 metri.
Am dominat clar prima repriză. Am avut o bară şi alte patru ocazii mari. Totul s-a rupt când am primit acele eliminări.
A spus profesoru Brihac
Acesta a mizat pe Filip – Abagiu, Chiată, Crăpatu, Paulescu - Aldea, Cîrjaliu, Merişanu, Coman – Tiulescu, Dragotă, iar pe parcurs au mai intrat Şalău, Brebenoiu şi Ciochină.
Deşi, înaintea confruntării directe, aveau şapte puncte avans de Metalul Reşiţa, nici juniorii B ai clubului severinean n-au reuşit să scoată măcar un egal. Oaspeţii au condus cu 2-0, iar nou-intratul Fabian Manolea a redus din diferenţă în minutul 58. S-a încheiat 2-1 pentru oaspeţi, dar, în pofida înfrângerii, CSS Drobeta a rămas pe locul al patrulea.
Avem 4 etape de când nu am mai câştigat, dintre care două au fost remize. Acum am pierdut pe două greşeli personale. Am avut şi o bară, prin Manolea. Am ratat calificarea în play-off şi poate jucătorii mei şi-au pierdut motivaţia, Duminică, jucăm la Poli Timişoara, cu care ne luptăm pentru locul al III-lea şi nu trebuie să mai pierdem.
A spus antrenorul Daniel Ispas
Acesta a mizat ieri pe: Filip – Vătuiu, Ciobanu, Bălăceanu, Văcuţă – Cimpuieru, Coadă, Dumangiu, Cornea - Şeicaru, Mangu, iar după pauză au mai intrat Pena, Manolea şi Albei.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Ucişi în prima repriză
- de
- 27 Martie 2014
Chioşcariada continuă cu tonetele de ziare
- de
- 26 Martie 2014
Victorie pentru play-off
- de
- 21 Martie 2014
Piaţa imobiliară din Drobeta Turnu Severin dă semne de revenire
- de
- 21 Martie 2014
Cu cât aţi «umflat» preţurile?
- de
- 18 Martie 2014
Primarul Calafatului, luat în «cătarea» DNA
- de
- 10 Martie 2014
Răvan Burleanu rămâne ferm pe poziţie. CSU în afara competiţiei
- de
- 9 Martie 2014
CSU Craiova este, în acest moment, în afara structurilor FRF
- de
- 9 Martie 2014
Craiova, in imagini
- de
- 6 Martie 2014

