Sponsor oficial al
În vederea oferirii unor servicii de calitate asiguraţilor săi, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj verifică lunar îndeplinirea obligaţiilor contractuale a furnizorilor de servicii. Astfel, în luna ianuarie 2013 au fost efectuate 20 de acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale.
Au fost verificaţi opt furnizori de servicii în asistenţa medicală primară, constatându-se următoarele deficienţe: au fost identificaţi pensionari care au beneficiat nelegal de prescripţii medicale în cadrul programului pentru compensarea cu 90 la sută a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 de lei/lună. Aceştia au declarat în scris ca nu au alte venituri, deşi figurau în evidenţele ANAF cu alte venituri impozabile. Compensarea suplimentară de 40 la sută din contravaloarea medicamentelor compensate 90 la sută prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii se va recupera de la persoanele care au beneficiat nelegal de acestea.
La doi furnizori au fost identificate servicii medicale raportate către CAS Dolj, dar care nu s-au regăsit în evidenţele cabinetelor medicale sau nu au fost confirmate prin semnătură de către pacient. Pentru serviciile medicale raportate şi neefectuate, furnizorii au fost sancţionaţi cu avertisment scris, diminuarea cu 10 la sută a sumei alocate pentru plata per capita din luna în care au fost identificate serviciile respective şi recuperarea contravalorii acestora.
De asemenea, s-a constatat că trei dintre furnizorii verificaţi nu folosesc formularele tipizate obligatorii prevăzute în norme, respectiv cereri de transfer ale pacienţilor la medicul de familie, fapt pentru care au fost sancţionaţi cu avertisment, iar doi dintre furnizorii verificaţi nu completează corect şi la zi formularele utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. De exemplu: în fişa pacientului/registrul de consultaţii nu se consemnează numărul talonului de pensie şi cuantumul pensiei pentru pensionarii cu venituri mai mici de 700 de lei sau nu se solicită acestora declaraţie pe proprie răspundere. Furnizorii au fost sancţionaţi cu avertisment şi a fost imputată contravaloarea compensării 40 la sută din total compensare 90 la sută; doi dintre furnizorii verificaţi nu actualizaseră evidenţa informatică a bolnavilor cronici transmisă la CAS Dolj, astfel încât aceasta să corespundă cu aceea evidenţiată în Registrul de boli cronice. Pentru lipsa concordanţei între cele două evidenţe, furnizorii au fost sancţionaţi cu avertisment scris.
Au mai fost verificaţi: trei furnizori de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate - medicină dentară, constatându-se că sunt respectate clauzele contractului de furnizare; doi furnizori de servicii clinice, constatându-se că sunt respectate clauzele contractului de furnizare servicii medicale clinice în tratamentul ambulatoriu, încheiat cu CAS Dolj. La trei furnizori de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu verificaţi, s-a constatat că sunt respectate clauzele contractului de furnizare de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu, contract încheiat cu CAS Dolj.
S-au mai efectuat şi două controale operative la furnizorii de servicii medicale care au eliberat concedii medicale şi s-a constatat că au fost respectate prevederile legale la emiterea acestora şi două controale inopinate la domiciliul pacienţilor care beneficiază de concedii medicale, constatându-se că aceştia au fost prezenţi la adresa declarată şi urmează programul de recuperare recomandat.
Distribuie articolul:
TAIFUNUL CU CEI MAI FRUMOŞI OCHI ALBAŞTRI
14 Februarie 2013Alte articole
Dinel Staicu va fi eliberat din închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Samir Sprânceană – 18 ani de închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Mirajul corupţiei
- de
- 10 Februarie 2013
Şi-a pus pielea la bătaie şi acum trage ponoasele
- de
- 10 Februarie 2013
Tânăr înjunghiat la Severin
- de
- 10 Februarie 2013
Proxenet cu 6 capete de acuzare
- de
- 9 Februarie 2013
Administratoarea a intrat la zdup
- de
- 8 Februarie 2013
Gemeni şi mardeiaşi
- de
- 7 Februarie 2013
VIDEO / Poliţist local, luat pe capotă de un taximetrist
- de
- 7 Februarie 2013
Demolarea chioşcurilor ilegale continuă
- de
- 5 Februarie 2013

