Sponsor oficial al
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță eliminarea taxelor plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară: „Statul este pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat”, spune Cseke.
„Statul este pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat! Serviciile publice trebuie să fie servicii acordate cetățenilor, nu activități generatoare de profit”, a precizat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, în conferința de presă susținută joi, în Capitală.
El a anunțat abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public, prestat de o instituție aflată în subordinea ministerului.
Este vorba despre scutirea de la plată a tarifului pentru obținerea extrasului de carte funciară pentru informare, atunci când solicitantul este însuși proprietarul imobilului. Pentru implementarea măsurii în sistemul on-line este necesar un termen de cel mult 5 luni, iar fizic, la ghișeu, măsura se va implementa în cel mult 2 luni, astfel, din 10 aprilie, aceste servicii devin gratuite pentru proprietari din primăvară, respectiv din vara acestui an, a precizat ministrul, adăugând că vor fi abrogate și tarifele de extras de plan cadastral și cele de primă înregistrare.
În 2024, au fost eliberate 3.5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, pentru care Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 milioane de lei de la cetățeni.
„Atunci când cerem un extras de carte funciară trebuie să plătim pentru acest serviciu, deși ne adresăm unei instituții publice, finanțate din bani publici, iar serviciul este prestat de un angajat plătit din fonduri publice. Astăzi, această taxă este de 20 și 25 de lei, și se adună anual aproape 60 de milioane de lei de la cetățeni. Eliminăm această taxă! Acest serviciu va fi gratuit pentru proprietarii terenurilor și imobilelor! Mai mult respect pentru cetățenii care plătesc taxe!”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Ministrul a mai adăugat: taxa va fi în continuare plătită de dezvoltatorii imobiliari care cer date cadastrale pentru proprietăți multiple, sau pentru persoanele care solicită extras de carte funciară pentru imobile care sunt în proprietatea altei persoane.
(sursa: Mediafax)
Distribuie articolul:
Alte articole
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020