Sponsor oficial al
Cu două victorii în bagajul competiţional al ultimei perioade, SCM “U” merge în Ardeal pentru un alt rezultat pozitiv. Craiovenii au un moral bun, consolidat de partidele în care au avut ceva reuşite, de pe teren propriu cu Energia şi BK Peja. Este adevărat că nu au rupt gura târgului prin faze lucrate la antrenament, că traseele sunt previzibile şi uşor de anticipat, dar există jucători care pot face diferenţa. De fapt, SCM “U” “trăieşte” prin sportivi ca Bureau, Seals, Kovac, Sokk sau Tyler. Ei sunt cei care au reuşit să facă diferenţa. La capitolul “români” lucrurile stau, în prezent mai slab dar, una peste alta, băieţii îşi fac datoria. Bogdan Popescu nu mai este cel de la începutul sezonului, programul competiţional foarte încărcat, cu meciuri în Liga Balcanică şi campionat, începând să-şi pună amprenta asupra jocului său. Este şi normal atunci când alergi după doi iepuri cu vânători puţini. Revenind la meci, trebuie spus că Mobitelco, o forţă a baschetului autohton, se află pe locul cinci în clasament, unul mai mult decât cel pe care este plasat SCM. Ardelenii nu excelează la nici un capitol, având procentaje asemănătoare cu vizitatorii. Au însă ceea ce se numeşte generic spirit de echipă şi sunt bine organizaţi, în ambele faze.
Mai mult, vin după o excelentă serie de cinci victorii în care victime au fost şi formaţiile din Oradea, Sibiu sau Tg. Jiu. Ţinând cont de tot ce pot demonstra cele două formaţii este de aşteptat un adevărat spectacol sportiv în sala “Horia Demian”, spectacol în care sperăm că “vioara întâi” va fi echipa craioveană. În altă ordine de idei, ieri, formaţia craioveană a mai realizat un transfer aducând un nou jucător din spaţiu ex-iugoslav. Este vorba despre Josip Naletilic, sportiv originar din Bosnia-Herţegovina. Conform informaţiilor primite de la clubul craiovean, sportivul a venit să-l înlocuiască pe Nemanja Maric. Este motivul pentru care nu înţelegem de ce s-a mai realizat transferul lui Petar Babic. Probabil pentru a se înlocui singur. Este de înţeles acum de ce echipa are, în bugetul fundamentat pentru anul în curs, alocat un fond de cheltuieli legate de taxe la federaţie de aproape 20 de mii de euro.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Returnări de TVA cu milioanele, condamnări la închisoare cu anii
- de
- 20 Februarie 2014
Scandalul politic de la «Carol», încheiat cu o mustrare
- de
- 19 Februarie 2014
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014
Pledoarie pentru o guvernare deschisa
- de
- 6 Februarie 2014

