Sponsor oficial al
În cursul zilei de ieri, la sediul FRF s-a stabilit programul jocurilor fazei a III-a a Cupei României, ediţia 2013 - 2014. Fiind singura echipă ce va reprezenta Oltenia în acest tur, satelitul pandurilor va întâlni o grupare modestă, ce evoluează în Liga a V-a a zonei Mediaş. Spicul Şeica Mare reprezintă formaţia ce va încerca să le pună probleme gorjenilor în Cupa României. În mod normal, Pandurii II nu ar trebui să întâmpine vreo dificultate în obţinerea calificării, deoarece formaţia din Şeica Mare reprezintă un adversar slab, care nu prea cunoaşte cu ce se mănâncă fotbalul la nivel naţional.
Având o experienţă competiţională mai vastă şi un lot mai valoros, gorjenii sunt principalii favoriţi în compania formaţiei sibiene. Turul III al Cupei României este programat pe data de 13 august, de la ora 17.30, şi va aduce faţă în faţă 35 de echipe calificate din faza a II-a şi cele trei formaţii retrogradate din Liga a II-a, sezonul 2012 - 2013. Dacă va reuşi să treacă mai departe, satelitul pandurilor va întâlni în turul IV o divizionară secundă. Cea de-a patra fază a Cupei României este programată pentru data de 28 august.
PROGRAMUL TURULUI III AL CUPEI ROMÂNIEI
1. AS Progresul Frătăuţii Vechi (SV) - FCM Dorohoi (BT) - Stadion Comunal (Frătăuţii Vechi / Suceava)
2. SCM Petrotub Roman (NT) - CS Kasarom Paşcani (IS) - Stadion Moldova (Roman / Neamţ)
3. ACS Păpăuţi (CV) - CSM Moineşti (BC) - Stadion Comunal (Păpăuţi / Covasna)
4. CS Sporting Lieşti (GL) - CS Conpet Cireşu (BR) - Stadion Comunal (Lieşti / Galaţi)
5. ACS Naţional Goleşti (VN) - CS Viitorul Axintele (IL) - Stadion Comunal (Goleşti / Vrancea)
6. CS Petrolistul Boldeşti (PH) - AFC Fortuna Brazi (PH) - Stadion «Viorel Mateianu» (Boldeşti / Prahova)
7. CS Inter Clinceni (IF) - FC Metaloglobus Bucureşti (B) - Stadion Clinceni Arena (Clinceni / Ilfov)
8. AS Popeşti Leordeni (IF) - SC Juventus Bucureşti (B) - Stadion Intergaz (Popeşti Leordeni / Ilfov)
9. CS Voluntari (IF) - FCM Dunărea Călăraşi (CL) - Stadion «Niţă Pintea» (Voluntari / Ilfov)
10. CS Baloteşti (IF) - SC Dinamo 2 SA Bucureşti (B) - Stadion Comunal (Baloteşti / Ilfov)
11. CS Sporting Roşiori de Vede (TR) - FC Chindia Târgovişte (DB) - Stadion Orăşenesc (Roşiori de Vede / Teleorman)
12. AS Inter Markus Slatina (OT) - SCM Argeşul Piteşti (AG) - Stadion Comunal (Coteana / Olt)
13. AS Spicul Şeica Mare (SB) - FC Pandurii 2 Târgu Jiu (GJ) - Stadion Spicul (Şeica Mare / Sibiu)
14. AS Armata Aurul Brad (HD) - FC Caransebeş (CS) - Stadion Aurul (Brad / Hunedoara)
15. CS Ripensia Timişoara (TM) - CS Muncitorul Reşiţa (CS) - Stadion Electrica (Timişoara / Timiş)
16. FC Hidişelul de Sus (BH) - ACS Şoimii Pâncota (AR) - Stadion Comunal (Hidişelul / Bihor)
17. AS Miercurea Nirajului (MS) - CS Sănătatea S.P. Cluj (CJ) - Stadion Comunal (Miercurea Nirajului / Mureş)
18. AS Talna Oraşul Nou (SM) - FC Seso Câmpia Turzii (CJ) - Stadion Comunal Talpa (Oraşul Nou / Satu Mare)
19. AS Avântul Bârsana (MM) - CS FC Universitar Baia Mare (MM) - Stadion Central (Bârsana / Maramureş)
Distribuie articolul:
Alte articole
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013

