Sponsor oficial al
Amenzile totale în valoare de 530.000 de lei au fost aplicate în urma a 24 de controale efectuate în perioada 4–18 noiembrie de Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu. Inspecțiile au vizat agenții economici care exploatează agregate minerale și s-au încheiat cu două plângeri penale pentru exploatare fără autorizație și fără contract de utilizare, prejudiciul estimat depășind 750.000 de lei. Activitatea a fost sistată la șase agenți economici.
Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor Jiu numără doar șase inspectori care acoperă patru județe, respectiv Dolj, Gorj, Mehedinți și o parte din Hunedoara.
Directorul ing. Daniel Naicu a subliniat că, în ciuda resurselor limitate, controalele riguroase au identificat nereguli majore și au protejat resursele de apă.
„Rezultatele vorbesc de la sine: controale riguroase, prejudicii majore depistate și sancționate. Respectați legea! Este mai avantajos pentru operatori să dețină documentele legale decât să riște amenzi sau sistarea activității”, a transmis acesta.
Până în prezent, Administrația Bazinală de Apă Jiu a aplicat amenzi de peste 4 milioane de lei, iar plângerile penale generate de nereguli însumează prejudicii ce depășesc 3 milioane de lei.
Instituția anunță că va continua colaborarea cu operatorii economici, dar va acționa ferm ori de câte ori legislația este încălcată.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

