Să vină un primar de sens unic!

M-am născut la Craiova, dar de peste trei decenii sunt bucureștean prin adopție, așa că nu voi fi duminică în preajma urnelor cu voturi din Bănie. Însă mă interesează, pentru că la Craiova n-am doar oameni dragi, ci și o bună parte din suflet. Iar de câte ori ajung în orașul natal, mă irită aceleași lucruri ca și la precedenta vizită și în mod cert aceleași ca și la următoarea.

Mai ușor cu bastonul decât cu mașina

Cel mai enervant este că prin zona centrală a orașului e aproape  imposibil de circulat cu mașina. Uneori faci o sută de metri într-un sfert de oră. Am experimentat asta din giratoriul din fața Colegiului Carol I (sunt tentat să-i spun tot ”Bălcescu”, în minte mi-au rămas denumirile craiovene ale tinereții, Karl Marx, Frunze, Lomonosov, Siloz, Dobrogeanu Gherea, plus altele), am ajuns la semaforul de la Hotel Palace mai încet decât o doamnă în vârstă, probabil octogenară, care mergea anevoie sprijinindu-se în baston pe trotuarul din stânga mea.

Parcare subterană pentru cine?

Condiția de melc motorizat e facilitată și de faptul că omul nostru (poate că olteanul în mod special) vrea să parcheze mașina exact acolo unde are treabă, să nu facă nici măcar câțiva metri pe jos. Ctitoria subterană extrem de costisitoare de sub Piața Teatrului e mereu aproape goală, în schimb, dacă parchezi pe un loc regulamentar ”de suprafață” , te poți eterniza acolo, fiindcă te blochează alții, care nu-și lasă nici măcar numărul de telefon în geam.

Pasajul către haos

Fluidizarea traficului e îngrozitor gândită, dopul rutier pare o a doua natură a orașului, dacă nu chiar prima. De ce mai există pasajul subteran de la Universitate, dacă el se termină într-o intersecție mereu blocată, cea dintre Calea București și Bulevardul Gării? (scuze încă o dată că folosesc denumirile vechi de străzi, de pe ”vremea mea”). Ca să stai în pasaj în suavă aroma de gaze de eșapament, așteptând un sfert de oră să ajungi din nou la aer?

Bujorului, petale aglomerate

Când ajung în Craiova, ”trag” pe Bujorului. O stradă centrală, o știți cu toții, alcătuită din trei bucăți. Prima între Unirii și Simion Bărnuțiu, a doua până în Alexandru Macedonski și a treia, de-acolo până spre strada Caracal. Mai ales pe porțiunea mediană, dublul sens în care se circulă în acest moment face zona irespirabilă. Aproape de fiecare data, din cauza strâmtorii, mi-am găsit mașina avariată. Zgâriată, lovită, o oglindă ruptă. Mașinile n-au pe unde să treacă, te ating, iar tu în loc să te bucuri de vizita în Bănie, alergi după asiguratori și adeverințe. Un sens unic dinspre Vest spre Est, adică înspre ”Macedonski” ar mai rezolva din lucruri, măcar pe cei nu mai mult de o sută de metri ai porțiunii de mijloc. Mai ales că puțin mai sus exisă o stradă, Mitropolit Nestor Vornicescu, pe care s-ar putea asigura circulația dinspre Răsărit către Apus.

Un Centru mai aerisit, dacă se poate….

De la noua administrație locală, sau poate tot de la cea veche dacă doamna Vasilescu va fi aleasă din nou (sunt apolitic, nu am opțiuni) aștept să elibereze centrul Craiovei din această gâtuire perenă, parcă fără leac. Cu sensuri unice, cu mai multe giratorii. La câteva luni odată, când ajung în orașul natal, să nu mai trăiesc coșmarul înghesuielii sau să nu mă gândesc că iarăși trebuie să umblu după ”amiabile” și să caut ateliere de reparații. Mai bine umblu prin centru pe jos, deși niciodată nu mi-a trecut prin cap să-mi activez pe telefon aplicația cu pașii.