Sponsor oficial al
Cumva principala provocare a maeștrilor publicitari de la cel mai cunoscut lanț de restaurante pentru săraci a fost să inducă ideea că nu trebuie să-ți fie rușine pentru că ești văzut acolo. Principalul atu al McDonalds este că oferă mâncare ieftină, standardizată și are restaurante în cele mai interesante locuri. Proprietățile lanțului de magazine sunt uriașe ca valoare și sunt amplasate în locurile cele mai atractive din orașele dezvoltate. În rest, doar shawarma cu „de toate” poate să concureze cu prețurile derizorii pe care le plătești pe chiftelele care nu se strică nici dacă le păstrezi la soare sau cu pâinea cu consistență asemănătoare cu a plasticului.
McDonalds și celelalte lanțuri mari de restaurante reușesc să ofere iluzia ieșitului în oraș chiar și pentru cei care nu-și permit să facă asta des. Cu două hârtii boțite de 10 lei poți să te așezi la masă și să primești cutiile viu colorate pe care le vezi obsesiv în reclame. După câteva sute de operațiuni ai luat deja în greutate 10 – 15 kilograme, dar nu-ți pasă pentru că marketingul lanțurilor de restaurante ți-a luat-o deja înainte și te-a „educat” că trebuie să te simți bine în corpul tău.
Așadar, cine nu poate să iasă în oraș pentru că nu câștigă destul de bine ca să-și permită mese fusion la restaurante decorate de arhitecți talentați are la dispoziție oricând lanțurile standardizate care arată aproape la fel de la New York la Istambul sau de la Copenhaga la Melbourne. Până să apară Piedone oamenii puteau să fie siguri că este și curat în restaurantele care cu bani puțini ofereau iluzia unei seri petrecute afară din casă.
Ceea ce este greu de înțeles este felul în care McDonalds atrage bogații. Zilnic, mașini scumpe se înghesuie printre „tigăi” demult casate pentru a pune mâna pe pungile de hârtie reciclată în care se găsește mâncarea aducătoare de țesut adipos. Șoferul de Lamborghini trebuie să se ridice în scaun pentru a apăsa butonul care-l pune în legătură cu dispecerul de la drive-in. Conducătorul de G negru și sclipitor deschide geamul la maxim și iese pe jumătate din mașină cu același scop.
Niciunul dintre milionarii care trec pe la McDonalds nu ar intra într-un restaurant cu mâncare tradițională, mult mai sănătoasă, dar fără reclamă. Puțini nu s-a opri la Albota sau pe Dealu Negru pentru niște mici cu muștar. Ar avea impresia că statutul nu le permite mâncarea săracilor deși chifteaua cu aspect plastifiat este mai ieftină în comparație cu alte restaurante considerate sub statutul lor social.
În aceste condiții se naște o întrebare fără răspuns: cum au reușit vrăjitorii comunicării de la aceste lanțuri de restaurante să sădească în mintea unor bogați ideea că nu este rușine să mănânce alături de săraci la McDonalds?
