Sponsor oficial al
Cu toate riscurile de rigoare, îmi asum această afirmație, conform căreia echipa noastră nu doar că nu va ieși din grupe ci chiar va dezamăgi la acest campionat. Argumentele pe care le voi folosi în această demonstrație nu țin de un aspect mistic, deși așa o sa vă pară.
Faptul că România s-a calificat în grupe de pe primul loc este doar mâna lui Dumnezeu, ne amintim cu toții cum am reușit să facem egal, cum ne-au protejat arbitrii, cum s-a întâmplat ca adversarele să se încurce reciproc favorizându-ne pe noi.
În concluzie, ajutorul lui Dumnezeu în această privință este o axiomă, nu văd ca Iordănescu să fi avut vreun merit pentru această calificare.
În opinia mea, Iordănescu este un antrenor cel mult de nivel mediu.
Desigur că meritul pe care nu i-l poate lua nimeni de bună credință este acela că s-a rugat. Dumnezeu i-a răsplătit această smerenie și astfel am ajuns la EURO.
Totuși, să nu uităm învățătura populară “Dumnezeu iți dă, dar în traistă nu-ți bagă”. Cu alte cuvinte, are și așteptări de la cel pe care îl ajută, așteptările sunt in primul rând de ordin etic, moral.
Iordănescu a încercat probabil fără să își dea seama să-L păcălească pe Dumnezeu (orgoliul, mândria..) prin neconvocarea lui Alex Mitriță. Iar acest păcat, această nedreptate, se va răsfrânge prin intermediul echipei asupra lui Iordănescu.
Nu s-o pricepe Dumnezeu la fotbal, dar cu siguranță actele imorale nu le tolerează.
Nu există niciun argument de ordin tehnic care să susțină în mod rațional sau măcar de bun simț că Mitriță nu merită să facă parte măcar din lotul lărgit al echipei naționale.
Așa, se produc fenomenele și întâmplările din viețile noastre pe care de cele mai multe ori nu le înțelegem. Și nu le înțelegem pentru că sunt prea subtile.
Mulți se vor întreba recurent cum de a fost posibil să ne calificăm de pe primul loc în grupă, iar la EURO să fim ciuca bătăilor?
Uite, de aia!
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024