Sponsor oficial al
Lupta sportivă dintre cele două naţiuni vecine a fost câştigată categoric de către români. Vineri seara, toată România a stat cu sufletul la gură când naţionala de fotbal a întâlnit reprezentativa similară a Ungariei. Cele trei puncte puse în joc erau foarte importante pentru ambele echipe, chiar putem spune că victoria reprezenta un atu decisiv în lupta pentru locul doi în grupă, poziţie ce duce către barajul pentru mondiale. De acest lucru şi-au dat seama şi jucătorii lui Piţurcă, care nu s-au împotmolit, cum o făcuseră în turul de la Budapesta, şi au reuşit să se impună la scor de forfait în faţa maghiarilor. Rivalitatea dintre cele două popoare s-a transpus şi în partida de vineri seara, iar orgoliile au fost mari pe teren, dar şi în tribune. Meciul nu a fost lipsit de incidente, iar la momentul interpretării imnului românesc, susţinătorii maghiarilor au întors spatele. Ultraşii români au replicat prin fluierături şi lozinci adresate poporului maghiar. În fine, aceste lucruri contează mai puţin, dar, din păcate, de multe ori rivalitatea dintre suporteri fură din frumuseţea sportului rege.
Chiar dacă atenţia s-a îndreptat uneori şi înspre tribune, tot fotbalul a rămas atracţia principală a serii. Mii de oameni au fost prezenţi vineri pe «Naţional Arena» pentru a susţine naţionala într-un moment important în drumul spre mondiale, iar alte milioane de români şi-au dovedit patriotismul în faţa televizoarelor. Jucătorii naţionalei nu prea mulţumiseră în meciul din tur, de la Budapesta, când au scos un egal chinuit pe final de meci, iar părerile erau împărţite în privinţa şanselor la o victorie în faţa ungurilor. Cele trei puncte puse în joc au reprezentat singurul ţel al tricolorilor, iar naţionala a dovedit că poate mai mult şi merită o şansă pentru Campionatul Mondial din 2014. Marica a şters orice urmă de îndoială asupra calităţilor sale de fotbalist şi s-a dovedit decisiv la două dintre golurile României. Startul partidei a fost unul perfect pentru tricolori, care s-au găsit în avantaj încă din minutul doi. O recuperare la mijlocul terenului a lui Marica, continuată de un sprint impresionant al vârfului şi finalizată cu un şut plasat pe lângă Bogdan au dat tonul unei ambuscade roş-galbene asupra buturilor maghiare. Elevii lui Piţurcă au început să preseze tot mai mult apărarea Ungariei, iar cu un sfert de oră înainte de pauză atacurile tricolorilor au dat roade şi oaspeţii au cedat din nou. Pintilii a prins o torpilă de la 30 de metri direct la «păianjen», după ce a fost servit excelent de protagonistul primului gol, Marica.
Ungurii au avut câteva replici timide, consemnate prin atacuri fără o ţintă clară. Apărarea noastră s-a aşezat foarte bine, toate spaţiile spre propria poartă fiind închise. Ostilităţile au fost conduse fără doar şi poate de către elevii lui Piţurcă, defensiva maghiară, una cam slabă de altfel, fiind bulversată de jocul ofensiv practicat de români. Forcingul tricolorilor a continuat şi în partea secundă, iar Bogdan Stancu şi Adi Popa au fost foarte aproape de a majora scorul, însă portarul oaspeţilor s-a opus excelent. În cele din urmă, tabela a indicat o victorie la scor de forfait a românilor, Tănase reuşind al şaselea său gol pentru naţională pe final de meci, după o acţiune individuală, finalizată cu un şut la colţul lung. Şansele pentru baraj au crescut considerabil pentru tricolori după această izbândă categorică în faţa maghiarilor, dar trebuie să rămânem cu capul pe umeri, iar mâine, în faţa Turciei, să urmeze o nouă seară magică. Turcii vor reprezenta cu siguranţă un adversar mult mai puternic, chiar dacă în meciurile precedente au trecut printr-o pasă mai proastă. Experienţa jucătorilor turci, precum şi valoarea acestora îşi pot spune cuvântul în orice moment. Reprezentativa noastră are mare nevoie de un rezultat favorabil şi în faţa formaţiei ţării cu capitala la Ankara, deoarece cele 13 puncte adunate până în acest moment nu oferă linişte în tabăra tricoloră, Ungaria suflându-ne în ceafă, la doar două puncte distanţă. Piţurcă a fost foarte mulţumit de evoluţia propriilor jucători şi pregăteşte cu încredere meciul cu Turcia.
E o seară frumoasă (n.r. - sâmbătă), fericită pentru noi. La fel de bucuroşi am fost când am câştigat în Estonia sau Turcia. A fost un meci special, a fost o victorie mare, de care aveam mare nevoie. Putem să spunem că am obţinut patru puncte, pentru că am câştigat la trei goluri diferenţă şi contează golaverajul. Jucătorii au avut o evoluţie fantastică, ne-am surclasat adversarul, le-am dat o lecţie şi suporterilor unguri, care trebuie să meargă acum la casele lor. Am avut şansa să marcăm rapid, Ciprian a făcut o cursă fantastică. Golul lui şi-a pus amprenta pe întregul joc. Urmează Turcia, care este un adversar puternic, mai ales că acum are şi un antrenor extrem de valoros.
Victor Piţurcă
Selecţionerul Ungariei a dat dovadă de fair-play şi a recunoscut că naţionala României a meritat victoria, practicând un joc mult mai bun faţă de cel din turul disputat la Budapesta.
Nu am reuşit să ne atingem obiectivul propus, în primul rând din cauza unui gol primit chiar la începutul partidei. Victoria României a fost meritată şi felicit naţionala României. România a jucat mult mai bine la Bucureşti faţă de Budapesta, a jucat neaşteptat de bine, iar noi mai slab decât în tur. E prematur să fac o evaluare acum. În echipa noastră sunt câţiva jucători care nu au evoluat într-o astfel de atmosferă şi asta s-a văzut. Al doilea gol ne-a demoralizat. Rezultatul este grav, dar nu am fost atât de surprins de jocul României, cât de al echipei mele. Îmi pare rău pentru suferinţa suporterilor care au venit la Bucureşti sau au rămas acasă. Din păcate am întâlnit o echipă puternică şi sper să ne revanşăm în meciul următor. Şansele noastre sunt mici ca să ocupăm locul doi şi avem nevoie de nişte rezultate excepţionale.
A spus Sandor Egervari
Distribuie articolul:
Trupa lui Mandic debutează acum cu Mureşul
10 Septembrie 2013Alte articole
Olguţa Vasilescu spune că e ascultată, SRI o contrazice
- de
- 6 Septembrie 2013
În centrul Craiovei, excremente umane ca într-un WC de gară
- de
- 3 Septembrie 2013
«Ruşine, USL!»
- de
- 2 Septembrie 2013
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013
Acuzatii grave aduse Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
- de
- 26 August 2013
Comandorul Relu Cojocaru, erou al Craiovei
- de
- 28 August 2013
Regele romilor, un bărbat din Băileşti
- de
- 19 August 2013
Paznicul şi mecanicul din Primăria Caraula, bătuţi în timpul serviciului
- de
- 16 August 2013
Moartea lui Florin Piturca, subiect de ancheta în presa din Grecia
- de
- 14 August 2013
14.000 de oameni stau pe uscat
- de
- 20 August 2013

