Sponsor oficial al
Sport
Naţionala feminină de handbal a României va întâlni, astăzi, de la ora 17.00, reprezentativa Spaniei, în cel de-al doilea joc din faza a doua a grupelor. După prima etapă, elevele lui Tadici se află pe locul 5, cu un singur punct, iar Spania este pe locul 3, cu 4 puncte.
Preşedintele FR Handbal a precizat, privind următorul meci al României din grupa I, cu Spania, că “trebuie să arătăm că suntem mai buni”.
România a fost învinsă, sâmbătă, la Debrecen, de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 20-19 (10-8), în primul meci din grupa principală I a Campionatului European.
Alexandru Dedu a mai afirmat că nu le reproşează nimic jucătoarelor tricolore.
Avem un mod al nostru de a pierde meciurile şi nu e vorba doar de handbal, ci cam de toate sporturile. Ne batem, luptăm, dar nu ştim să jucăm finalurile. E o mare mâhnire, nu am fost nicio secundă mai slabi ca Ungaria, sper să tragem învăţăminte şi ştiu sigur că fetele se vor bate în toate meciurile rămase de jucat. Am jucat acasă la Ungaria, Gorbicz nu a fost în echipa lor, dar nici la noi nu a fost Manea, de exemplu. Aveam două goluri, mai erau şase minute din meci, dacă mai dădeam un gol... Învăţăm! Eu nu le reproşez nimic fetelor, s-au bătut pentru victorie.
Alexandru Dedu, preşedinte FRHandbal
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Andrici, acţionarul majoritar al CSU Craiova, intermediarul şpăgii lui Cocoş
- de
- 17 Decembrie 2014
Joc şi voie bună pe scenă
- de
- 8 Decembrie 2014
Colinde la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman’’
- de
- 12 Decembrie 2014
“Revoluția Română din decembrie 1989” la Biblioteca "Aman"
- de
- 12 Decembrie 2014
Abia acum se fac primii paşi concreţi pentru demolarea stadionului
- de
- 12 Decembrie 2014
VIDEO / CLOACA CSU FINANŢATĂ DIN BANII FURAŢI DE LA STATUL ROMÂN
- de
- 27 Noiembrie 2014
«Crăciunul-sărbătoarea tuturor copiilor»
- de
- 12 Decembrie 2014
Trei judeţe ale Olteniei, încă sub avertizare
- de
- 12 Decembrie 2014
Rectificări de buget la CJ Dolj
- de
- 12 Decembrie 2014

