Sponsor oficial al
- Primăria municipiului Craiova anunţă că pentru desfăşurarea în siguranţă a lucrărilor de introducere a canalizării pluviale pe strada Bariera Vâlcii, circulaţia rutieră pe tronsonul supus intervenţiei, cuprins între strada Rozelor şi strada Toamnei, se va închide în totalitate.
Decizia de a se interzice în totalitate accesul auto, inclusiv pentru riverani, în zona de intervenţie a fost luată ca urmare a numeroaselor cedări ale malurilor de pământ din zona săpăturii şi a riscului producerii de fisuri inclusiv la construcţiile învecinate.
Solicităm riveranilor conducători auto, dar şi celorlaţi participanţi la trafic, să respecte restricţiile ce vor fi instituite începând cu data de 06.11.2014.
- În cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forţei de muncă între cele două platforme industriale ale Polului de creştere Craiova”, în perioada 08.11.2014, orele 08.00 - 17.11.2014, orele 18.00 vor începe lucrările de reabilitare a liniei de tramvai în intersecţia Calea Bucureşti – strada Sărarilor.
În consecinţă, în perioada respectivă, în această intersecţie traversarea străzii Calea Bucureşti nu va fi posibilă şi se va efectua prin
intersecţiile alăturate.
Solicităm conducătorilor auto, care tranzitează zonele de lucrări, să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere!
Biroul de presă
Primăria municipiului Craiova
Distribuie articolul:
Sub Tâmpa şi-au regăsit eficacitatea
10 Noiembrie 2014Alte articole
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
Acţiunile preventive ale poliţiştilor rutieri continuă
- de
- 5 Noiembrie 2014
DOVADA NEVINOVĂŢIEI LUI ADRIAN MITITELU
- de
- 30 Octombrie 2014
Adrian Mititelu - trimis în judecată de DIICOT
- de
- 29 Octombrie 2014
Poliţia gorjeană anchetează moartea unui bebeluş
- de
- 29 Octombrie 2014
Antonie Solomon, liber de sărbători
- de
- 7 Octombrie 2014
Solomon va fi eliberat până de sărbători
- de
- 5 Octombrie 2014
Centrul Medical «Dr. Ianoşi», cel mai mare centru laser din România
- de
- 7 Noiembrie 2014
Continuă scandalul pe banii de la rectificarea bugetară
- de
- 7 Noiembrie 2014
Suspiciuni de mită pentru diplome de licenţă
- de
- 29 Septembrie 2014

