Sponsor oficial al
Disputată pe terenul recent-retrogradatei din eşalonul secund, partida de verificare s-a încheiat fără gol, însă nou-promovata a fost aproape să marcheze prin Enea (foto) şi Manda, care au trimis, de fiecare dată, balonul în bară. Şi Motru a lovit stâlpul porţii, la reluarea lui Cernica.
Rezultatul nu i-a interesat pe niciunul dintre cei doi tehnicieni, care au urmărit potenţialul câtorva jucători aduşi în probe de la Pandurii II Târgu-Jiu, Gilortul Târgu Cărbuneşti şi Jiul Rovinari, echipă desfiinţată zilele trecute.
Ţinând cont că am început antrenamentele de doar 3 zile, sunt mulţumit de cum s-a prezentat echipa. Am testat mai mulţi juniorii de la republicani. Lotul a suferit ceva modificări în această vară, dar important e că Minerul Motru îşi va continua activitatea şi că nu a ajuns în situaţia Rovinarului. Nu am perfectat nici un transfer, dar vom conta pe David, care a revenit la echipă, şi pe Bertea, care s-a antrenat cu noi în ultimele luni, după ce s-a despărţit la începutul primăverii de Pandurii II.
A spus antrenorul Gabi Zahiu
Acesta a mizat sâmbătă pe Trică - Traşcă, David, Andriţoiu, Schinteie – A. Mărăşescu, Bertea, Nicoloff, Gavrilescu (Pandurii II Tg. Jiu) – Trifu, Fărcăşanu, iar pe parcurs i-a introdus pe Şerban, Muja (Jiul Rovinari) - Neacşu, C. Laurenţiu, Iclănzan, Cernica, Tudoran, Gruia, Paralescu, Ionescu, D. Mărăşescu (Jiul Rovinari), Sitoianu (Jiul Rovinari) şi Manea (Jiul Rovinari).
Ultimul test înainte de Cupă
Antrenorul Minerului Mehedinţi, Cristian Boboescu, a replicat prin: Lascu – Ilinca, Marinaş, Petrache (Pandurii II Tg. Jiu), Cherciu (Gilortul Tg. Cărbuneşti) – Dragotescu, Cioabă - Lupu (Jiul Rovinari), Prundeanu, Ghighilicea (AS Drobeta 2013) – Porcescu. După pauză au jucat Novabilschi (Pandurii II Tg.Jiu) – Baciu, Merluţă, Ştefan (Gilortul Tg. Cărbuneşti), Iordache - Drăcea, Stanciu (Cosmos Klobentz) - Aldea (CSS Drobeta), Ţuncu (CS Tr. Severin), Manda – Enea.
Un rezultat echitabil. N-au fost prea multe ocazii de gol, s-a jucat mai „minereşte”, dar a prins bine acest joc mai aspru. Terenul de la Motru a fost bun, dar uşor umed, iar jucătorii au trebuit să depună un pic mai mult efort, ceea ce e bine pentru această perioadă a pregătirii. Oricum, un angajament bun din partea lor.
A precizat directorul sportiv al Minerului Mehedinţi, Gheorghe Doinea
Cele două echipe s-ar putea întâlni vineri, la malul Dunării, într-un nou joc test. Până atunci, ambele vor evolua în turul secund al Cupei României, programat miercuri, de la ora 17.30.
Dacă Minerul Mehedinţi va întâlni, pe Municipalul severinean, Ştiinţa Turceni, Minerul Motru va juca, în deplasare, cu Minerul Anina.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VÂLCEA ŞI CSU, BLAT ORDINAR LA FEDERAŢIE
- de
- 27 Iulie 2014
Cloniştii recunosc că nu au nici o treabă cu Universitatea Craiova
- de
- 24 Iulie 2014
CLONA - DECONSPIRATĂ ÎN «GIULEŞTI»
- de
- 19 Iulie 2014
ediţie.ro a avut dreptate. Promovarea CSU - IMPOSIBILĂ
- de
- 21 Iulie 2014
Ministrul Szabo dată pe brazdă de mai marii PSD-ului
- de
- 12 Iulie 2014
Ministerul Sportului A REVOCAT AVIZUL FRF
- de
- 7 Iulie 2014
CSU – TRAFIC DE INFLUENŢĂ la Ministerul Sportului
- de
- 12 Iulie 2014
EXCLUSIV / Mircea Moise: «CSU nu are nicio sansa sa joace in Liga I»
- de
- 22 Iunie 2014
Cei 20 de sustinatori ai CSU Craiova - AGRESATI IN MOD BRUTAL
- de
- 14 Iunie 2014

