Protest împotriva urărilor

• 

În fond ce este omul? Moștenire genetică plus suma de programe care i-au fost instalate în cap şi care îl operează mai târziu. Din păcate, în cele mai multe cazuri şi de cele mai multe ori, nu suntem stăpânii propriei minţi, ci sclavii ei. Aşadar, acţionăm şi ne comportăm pe baza impulsurilor generate de rutină şi ca urmare a comenzilor venită din zona subconştientului.

Iată, de pildă, în preajma sărbătorilor, trimitem şi primim zeci, sute de mesaje, cu mult uzatul „La mulţi ani”. De ce o facem ? Evident, ca o rutină. Nu ca un act conştient de bunătate, facere de bine. Facerea de bine presupune cu mult mai mult de atât, presupune cel puţin să mă deposedez pe mine de ceva, pe care să-l dăruiesc altuia. Însă acest dar ca să fie lucrativ, trebuie să-i fie de folos celui care îl primeştee şi nu de prisos celui care-l dăruieşte.

Acesta este motivul pentru care în preajma sărbătorilor mă indispun, chiar mă întristez, motiv pentru care tai legăturile cu exteriorul. Făţărnicia pe care trebuie s-o primesc fără voia mea, ba chiar la rândul meu s-o dau mai departe, „pentru că aşa se face”, mă obligă să mă izolez.

Mă încăpăţânez să cred, poate nostalgic, că atributul omului este altul şi anume acela de a empatiza până la sacrificiu cu aproapele. Şi cum de cele mai multe ori nu pot să fac asta, mă mulţumesc cu a nu fi făţarnic.

Îmi vine în minte gestul pe care îl făcea Mircea Vulcănescu în detenţie. Să poată salva viaţa unui tânăr bolnav de TBC, Vulcănescu se întindea pe jos, iar pe trupul său îl culca pe tânăr. Admiţând că Mircea Vulcănescu, prin gestul său, îşi merita statutul de om, atunci trebuie să admitem că mulţi dintre noi nu putem fi egalii lui şi nefiind egalii lui, nu ne mai putem numi oameni. Între comportamentul nostru şi al lui există o diferenţă care nu ne permite să avem acelaşi statut.

Cine are posibilitatea şi timp să cugete, cu uşurinţă va constata că în doar 50 – 70 de ani omul a suferit o transformare înspăimântătoare. Cel de astăzi nu mai face dragoste, ci sex, nu se mai bucură când dăruieşte, ci doar când primeşte. Nu mai are timp, deşi tehnologia, comunicaţiile transportul, au evoluat, şi tehnic ar trebui să aibă şi mai mult timp liber. Cel de astăzi este mai bogat, însă paradoxal se simte mai sărac. Nu se mai odihneşte când doarme, deşi mănâncă mai mult, se satură mai puţin. Ce om este acesta? Cel care în grabă, dacă se poate, sloboade la toată agenda telefonică „tradiţionalul” „La mulţi ani”!