Sponsor oficial al
Un lot de covrigi cu ciocolată cu lapte sau ciocolată neagră, comercializat în magazinele Lidl din România, a fost retras de la vânzare, deoarece consumul acestora poate provoca senzaţii de arsură şi leziuni la nivelul gurii. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume aceste produse şi să le returneze, fiind eligibili pentru rambursarea contravalorii acestora.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), producătorul Felföldi Édességgyártó Kft. recheamă produsul ”Alpenfest Covrigi cu sare şi ciocolată sortaţi, 140g” cu termenul de valabilitate 28.02.2025 şi lotul 8511.
”Nu se poate exclude faptul că, în urma consumului produsului menţionat, acesta poate provoca o senzaţie de arsură şi leziuni la nivelul gurii. Din cauza acestui potenţial risc pentru sănătate, clienţii trebuie să fie conştienţi de retragere şi să nu consume produsul afectat”, se arată în informare.
Lidl România a iniţiat rechemarea produselor afectate de la consumatori. Produsele pot fi returnate în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea lor va fi returnată, nefiind nevoie de prezentarea bonului fiscal.
Rechemarea vizează doar produsele ”Covrigi cu sare şi ciocolată neagră” şi ”Covrigi cu sare şi ciocolată cu lapte” cu termen de valabilitate 28.02.2025. Alte produse ale producătorului Felföldi Édességgyártó Kft., respectiv alte produse din gama Alpenfest, vândute de Lidl România, nu sunt afectate de rechemare.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

