Sponsor oficial al
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, ieri, că Muzeul de Artă din Craiova a câştigat şi la Curtea de Apel Bucureşti procesul prin care lucrarea lui Constantin Brâncuşi “Domnişoara Pogany”, aflată în proprietatea instituţiei, a fost revendicată în instanţă de către moştenitoarea fostului proprietar al sculpturii.
Astăzi am primit vestea îmbucurătoare că, după aproape un an şi cinci înfăţişări în instanţă, magistraţii Secţiei Civile a Curţii de Apel Bucureşti au dat dreptate, la rândul lor, Consiliului Judeţean Dolj şi Muzeului de Artă din Craiova în litigiul privind revendicarea lucrării «Domnişoara Pogany» a lui Constantin Brâncuşi. Dacă s-a îndoit cineva că în acest caz Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul de Artă din Craiova nu au dreptate, iată că o a doua instanţă confirmă realitatea prezentată de noi şi susţinută prin documente. (...) Avem obligaţia de a păstra şi apăra acest patrimoniu cultural important pe care îl avem şi, dacă vreţi, este o aşezare în drepturi a adevărului. Această lucrare importantă al lui Constantin Brâncuşi, «Domnişoara Pogany», care, alături de alte cinci piese ale sculptorului, se află în proprietatea noastră, nu va părăsi sălile expoziţionale ale Muzeului de Artă. Nu doresc să mă antepronunţ, pentru că mai există o cale de atac şi împotriva acestei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, dar am convingerea că vom avea câştig în această cauză până la capăt. Vreau să punctez şi faptul că Muzeul de Artă Craiova a mai obţinut în instanţă şi plata cheltuielilor de judecată, ceea ce înseamnă că instituţia Consiliului Judeţean, care a alocat bani pentru plata onorariului avocaţilor, va recupera o parte din aceşti bani. Pe această cale vreau să reafirm hotărârea Consiliului Judeţean Dolj de a duce la bun sfârşit proiectul Centrului Expoziţional dedicat lui Constantin Brâncuşi, un obiectiv care va deveni unul dintre punctele de atracţie ale Craiovei culturale.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj
Potrivit soluţiei pronunţate de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, decizia instanţei poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. “Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelanta la plata sumei de 7.440 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul Muzeul de Artă Craiova. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pronunţată în data de 19 aprilie 2013. Lucrarea “Domnişoara Pogany” este una dintre cele şase opere ale lui Constantin Brâncuşi deţinute de Muzeul de Artă din Craiova. Astfel, la muzeul din Craiova sunt expuse şase opere ale lui Constantin Brâncuşi - “Cap de Copil”, “Orgoliu”, “Coapsa”, “Sărutul”, “Vitellius” şi “Domnişoara Pogany”, precum şi şase obiecte care au aparţinut marelui sculptor - un aparat de fotografiat, un creion, o cutie, un ecorşeu, un scaun colţar şi o scrisoare.
Distribuie articolul:
Alte articole
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013
Bercea Mondial, bun de puşcărie
- de
- 18 Aprilie 2013
Tir la foc continuu cu ilegalităţi la uzina din Sadu
- de
- 17 Aprilie 2013
Droguri pentru copii
- de
- 17 Aprilie 2013
Ofiter criminalist, reţinut pentru trafic de influenţă într-un dosar de viol
- de
- 17 Aprilie 2013
Mischie aplică «metoda Năstase»
- de
- 16 Aprilie 2013
Dragomir dă cu subsemnatul la DNA
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A decedat de stresul salariului
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A stat două ore în fântână, dar a avut zile
- de
- 14 Aprilie 2013

