Sponsor oficial al
2026 nu ar trebui să fie anul în care România își „repară” bugetul prin rețeta veche: taxe mai mari peste aceiași contribuabili corecți și tăieri care lovesc în sprijinul social. După criza bugetară din 2025, lecția e simplă: nu poți cere sacrificii într-o economie în care scurgerea banilor rămâne netratată. De aceea, premierul Ilie Bolojan are un punct de pornire mai eficient decât orice creștere de cote: ANAF.
În anii trecuți, fondul de rezervă al Guvernului a fost umflat la niveluri ieșite din normalitatea bugetară, iar alocările discreționare au devenit o rutină criticată. Presa a arătat cum, sub guvernarea Ciolacu, sume uriașe au fost direcționate prin acest mecanism, cu efect de opacizare a cheltuielilor și slăbire a disciplinei fiscale. Nota de plată se vede în deficit.
Dar consolidarea nu trebuie să declanșeze alte crize: scăderea cererii, investiții înghețate, tensiuni sociale. Asta se întâmplă când tăierile și taxele vin înaintea unei idei elementare: colectarea. România pierde anual sume uriașe prin evaziune și prin neîncasarea eficientă a taxelor deja existente. Problema nu este că „nu sunt destule taxe”, ci că aplicarea e inegală și adesea previzibilă: cei corecți plătesc, cei puternici se strecoară.
Aici ANAF devine instituția-cheie a echilibrului financiar din 2026: nu ca „sperietoare”, ci ca arbitru al corectitudinii. Investigațiile mass-media au documentat situații în care mari scheme de evaziune au funcționat ani întregi, uneori în văzul administrației fiscale, deși existau semnale și sesizări. Un stat care nu își vede marii evazioniști ajunge inevitabil să-i împovăreze pe cei mici.
Prioritatea reală pentru Bolojan: reforma ANAF. Digitalizare cu sens, analiză de risc, controale țintite pe „marii contribuabili”, întărirea antifraudei și a vămilor, protejarea inspectorilor de presiuni, criterii de performanță și transparență privind rezultate. Abia după ce închizi robinetul evaziunii poți discuta responsabil despre cote.
În paralel, a doua prioritate e curățarea balastului: companii de stat ineficiente, fără rol strategic sau social, întreținute prin subvenții și excepții. A treia ține de administrație: sprijin pentru central și local, dar prin decizii asumate de primari – ei aleg numărul de angajați și ritmul investițiilor, iar cetățenii trebuie să vadă clar cine livrează și cine doar consumă.
Bolojan are nevoie de sprijin politic și social ca să reușească. România s-a dezvoltat rapid și datorită investițiilor europene și politicilor Comisiei Europene, chiar dacă suveraniștii sau extremiștii minimalizează rolul UE. Dacă vrem stabilitate, soluția nu e să „strângem șurubul” la contribuabilii vizibili, ci să reparăm statul care colectează prost. În 2026, ANAF trebuie să fie prioritatea zero.
