Sponsor oficial al
Severinul a avut, în sezonul 2012 - 2013, în premieră echipă în Liga I, dar n-a dat credit localnicilor. Dacă în tur n-a avut în lot nici măcar un jucător originar din Mehedinţi, în iarnă au fost transferaţi Dorel Stoica, Georgian Tobă şi Cristian Poiană, ultimul fiind debutant pe prima scenă. Adus de la divizionara secundă FCM Târgu Mureş, mijlocaşul de 24 de ani a evoluat în returul Ligii I în patru meciuri, cu Concordia Chiajna (1-1), Rapid Bucureşti (0-1), CFR Cluj (3-1) şi Pandurii Târgu Jiu (1-3).
Trebuie să mulţumesc Severinului că mi-a dat posibilitatea să debutez în Liga I, dar aş fi vrut să joc mai mult, însă nu mi s-au dat foarte multe şanse. Eu îmi doresc să joc tot în Liga I sau, dacă va fi să revin în eşalonul secund, aş vrea să merg la un club cu care să lupt pentru promovare. Sunt liber de contract după retrogradarea echipei locale, dar aş accepta să rămân la CS Turnu Severin dacă se doreşte performanţă.
Cristian Poiană
În urmă cu doi ani, Poiană a fost achiziţionat de prim-divizionara “U” Cluj, însă n-a apucat să joace în Liga I, fiind împrumutat la FC Maramureş Baia Mare (B). Acesta a mai evoluat la CS Building Vânju Mare (B), FC Drobeta (B), Minerul Valea Copcii Mehedinţi (C), Pandurii II Târgu Jiu (C) şi Chindia Târgovişte (B). Jucătorul născut în Vânju Mare se alătură altor 14 fotbalişti originari din Mehedinţi care au activat după Revoluţie pe prima scenă fotbalistică a ţării. Lista îi cuprinde, în ordinea în care au debutat, pe Sorin Vlaicu (a jucat în Divizia A la Poli Timişoara şi UMT Timişoara), Valeriu Tiţa (Corvinul Hunedoara), Flavius Stoican (“U” Craiova şi Dinamo Bucureşti), Cornel Mihart (Dinamo Bucureşti, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti şi Jiul Petroşani), Ovidiu Brehui (Poli Timişoara şi CSM Reşiţa), Florin Costin Şoavă (Extensiv Craiova, “U” Craiova şi Rapid Bucureşti), Gabriel Boştină (Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi “U” Cluj), Mirel Matei Rădoi (Extensiv Craiova şi Steaua Bucureşti), Bobi Verdeş (“U” Craiova, FC Naţional Bucureşti, Oţelul Galaţi, FC Argeş, Pandurii Târgu Jiu, FCM Bacău şi Unirea Alba Iulia), Dorel Stoica (“U” Craiova, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi CS Turnu Severin), Costi Gărgălie (“U” Craiova), Cătălin Doman (FC Argeş), Andrei Enescu (Pandurii Târgu Jiu şi Gloria Bistriţa) şi Georgian Tobă (“U” Cluj şi CS Turnu Severin). Poiană e practic singurul care a debutat în Liga I la echipa din judeţul natal.
6 au jucat la echipa naţională
Dintre fotbaliştii mehedinţeni enumeraţi, Rădoi (67 de selecţii), Şoavă (22), Stoican (19), Vlaicu (4), Boştină (4) şi Stoica (4) au jucat şi pentru echipa naţională de seniori a României. Din rândul “internaţionalilor”, Boştină a fost singurul care nu a activat şi în străinătate. Astfel, Vlaicu a jucat pentru Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi Elore Békéscsaba (Ungaria), Şoavă la Spartak Moscova (Rusia), Krylia Sovetov (Rusia), FC Khimki (Rusia) şi Arsenal Kiev (Ucraina), Stoican la Shahktar Donetzk (Ucraina) şi Metalist Kharkov (Ucraina), Rădoi la Al Hilal Ryadh (Arabia Saudită) şi Al Ain (Emiratele Arabe Unite), iar Stoica la Al Ettitaq Damman (Arabia Saudită) şi Al Shorta Damasc (Siria). Deşi n-au cochetat cu echipa naţională, în străinătate au mai activat Tiţa - la Olimpique Casablanca (Maroc) şi MAS Fez (Maroc), Enescu - la Sherif Tiraspol (Republica Moldova), FC Bocs (Ungaria) şi Mezokovesd Szory (Ungaria), şi Doman - la Khazar Lankaran (Azerbajdban).
Rădoi, Verdeş şi Doman n-au jucat la seniori pentru Severin
Singurii care nu au evoluat şi la seniori, în eşaloanele inferioare, pentru una dintre echipele din judeţul natal au fost Verdeş - luat de la juniorii clubului severinean de “GP” Craiova şi împrumutat, în 1999, la Pandurii Târgu Jiu, în C, Rădoi - transferat de Extensiv Craiova, în 2000, direct de la CSS Drobeta Turnu Severin, şi Doman - remarcat ca junior de antrenorul Ianovschi, care l-a dus la FC Argeş. Vlaicu (FC Drobeta), Tiţa (FC Drobeta), Stoican (FC Drobeta), Mihart (FC Drobeta, Minerul Valea Copcii), Brehui (FC Drobeta, Building, CS Severnav), Şoavă (FC Drobeta), Boştină (CS Severnav), Stoica (FC Drobeta, CS Severnav, Dierna Orşova), Gărgălie (CS Severnav, Dierna Orşova, Minerul Valea Copcii, FC Drobeta), Enescu (Building Vânju Mare), Tobă (FC Drobeta) şi Poiană (Building, FC Drobeta şi Minerul) au trecut pe la echipele locale menţionate.
Distribuie articolul:
Alte articole
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013
Patron de şcoală de şoferi condamnat pentru trafic de influenţă
- de
- 3 Iunie 2013
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013
Violul care n-a fost viol şi brancardierul turmentat
- de
- 24 Mai 2013

