Sponsor oficial al
„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi prezentat public săptămâna viitoare, fiindu-i alocate 30 de miliarde de euro din fonduri europene”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a avut o ședință pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîţu, și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Ioan Boloș.
Klaus Iohannis: ”Comparația cu trimestrul II al acestui an ne arată că economia își revine. Avem, față de trimestrul trecut, o creștere notabilă, în jur de 5%, ceea ce ne arată că măsurile luate în plan economic au fost corecte, au fost măsurile juste și, foarte important, evităm ceea ce se numește o recesiune tehnică.
Pentru a veni cu noi măsuri, pentru a da un impuls hotărât economiei, pentru a intra într-o fază de redresare solidă, este nevoie de bani. Acești bani îi vom primi din fonduri europene.
Am avut o discuție cu premierul, cu miniștrii de resort, pentru a găsi o formă foarte bună pentru ceea ce se numește Planul Național de Redresare și Reziliență. Este un plan amplu și vom avea peste 30 – atenție – 30 de miliarde de euro din fonduri europene, pentru a finanța măsurile din acest plan.
Vom prezenta acest Plan Național de Redresare și Reziliență public săptămâna viitoare, urmând să avem o dezbatere publică, pentru a putea îngloba toate opiniile care sunt pertinente, și atunci vom înainta planul la Bruxelles și, în cursul anului viitor, deja începem să finanțăm măsurile de redresare și de reziliență.
Este o veste foarte bună și sunt convins că vom reuși, cu aceste fonduri, să readucem economia la un nivel pe care ni-l dorim cu toții și să avem, evident, o creștere economică și în 2021, și în anii care urmează, care ne va permite nu doar să ieșim din criză, ci să avem o creștere reală, care, în definitiv, se va simți în buzunarul fiecăruia.”
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
SCM U Craiova s-a calificat la turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin
- de Mihalea Adriana
- 11 Noiembrie 2020
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970


