Sponsor oficial al
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au efectuat, în această dimineață, șapte percheziții domiciliare în județul Dolj, la sediul unei instituții publice, precum și la domiciliile unor persoane fizice și sedii de firme.
Descinderile au loc într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care sunt investigate infracțiuni de delapidare și fals intelectual.
Potrivit surselor din anchetă este vorba despre Primăria Amărăștii de Jos.
Conform anchetatorilor, mai mulți funcționari din cadrul instituției, care aveau atribuții legate de gestionarea consumului de carburant, sunt bănuiți că, în perioada 2022 – august 2025, ar fi folosit în interes personal bonuri valorice de combustibil.
Pentru a masca aceste fapte și a crea aparența unor cheltuieli legale, aceștia ar fi întocmit documente false privind utilizarea carburantului în scopuri de serviciu.
Prejudiciul urmează să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.
În cadrul aceleiași acțiuni, urmează să fie puse în aplicare și trei mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la audieri. Intervenția este sprijinită de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

