Sponsor oficial al
O pensiune din localitatea Gruia, județul Mehedinți, a luat foc, marți dimineața, persaonale cazate reușind să iasă din imobil în momentul în care a izbucnit incendiul, potrivit ISU Mehedinți.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Stației Vânju Mare, dar și două autospeciale cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga pensiune, construită din lemn, pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați. Din primele informații, persoanele cazate în pensiune în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat”, arată ISU Mehedinți.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
„Pentru nerespectarea normelor tehnice privind exploatarea și întreținerea instalațiilor electrice, fapt ce a dus la producerea unei suprasolicitări/scurtcircuit electric, administratorul unității de turism a fost sancționat cu amendă de 500 de lei”, mai arată reprezentanții ISU Mehedinți.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020

