Sponsor oficial al
De ieri, pensionarii din România care au optat pentru plata prin cont bancar și-au primit pensiile recalculate.
Acest proces a fost finalizat după ce, în cursul zilei de 11 septembrie 2024, sumele aferente drepturilor bănești au fost transferate către instituțiile bancare. Beneficiarii au putut, astfel, să vadă diferențele de recalculare reflectate direct în conturile lor.
Pentru cei care au ales să primească pensia prin intermediul Poștei Române, distribuirea mandatelor de plată a început încă din 2 septembrie și continuă conform programului stabilit. În total, sistemul public de pensii include aproximativ 4,6 milioane de beneficiari.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că aproximativ 82,5% dintre pensii au înregistrat creșteri în urma recalculării, subliniind că nu a existat nicio scădere a vreunei pensii. „Din totalul de 4,6 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. Finalizarea plăților este confirmarea că nicio pensie nu a scăzut. Scopul legii este eliminarea inechităților între pensionari și întărirea principiului contributivității. Legea asigură creșterea anuală a pensiilor, dar și predictibilitate, atât pentru pensionari, cât și pentru angajați”, a explicat ministrul.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024


