Sponsor oficial al
Liderii din PNL se întâlnesc la ora 16:00 pentru a tranșa situația lui Dan Diaconu din cauza căruia Alianța PNL-USR-PLUS a pierdut astăzi și majoritatea și viceprimarii.
”Din punctul nostru de vedere, Lia Olguța Vasilescu s-a autointitulat primarul Craiovei, noi neavând nici până astăzi dovada jurământului dânsei și nu știm cum a primit eșarfa în ședința care nu a avut loc. Continuă cu aceleași proceduri specifice dânsei și PSD, construind efemer o majoritate în Consiliul Local prin târguirea voturilor craiovenilor, care nu au dat majoritate în CL dânsei. Să-i fie rușine și dânsei și colegului nostru, pe care îl așteptăm astăzi până la ora 16.00 să-și dea demisia. La ora 16.00 avem ședință de Birou Permanent Local și vom lua o decizie în privința excluderii lui. Asigur craiovenii că, în cel mai scurt timp, vom reconstitui majoritatea în CL, așa cum ei au votat”, a spus Marian Vasile, la încheierea ședinței extraordinare de astăzi.
Un alt coleg de-ai lui Diaconu a declarat că ”și-a bătut joc de toată majoritatea de dreapta” și că va fi exclus pentru că nu își va da demisia. ”Și-a bătut joc de toată munca noastră și a vândut viitorul nostru, al întregii comunități craiovene pentru următorii patru ani. Să-i fie rușine, este un zero barat și pentru noi nu reprezintă nimic altceva decât un trădător”, a afirmat Cosmin Corâțu.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
SCM U Craiova s-a calificat la turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin
- de Mihalea Adriana
- 11 Noiembrie 2020
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970


