Sponsor oficial al
Un grav accident de circulație în care au fost implicate două mașini a avut loc marți seara pe DN 65, în județul Olt. Patru persoane au murit, iar alte trei au fost rănite.

Accidentul în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 65 Pitești –Slatina, localitatea Jitaru, județul Olt.
Din primele verificări, polițiștii din Olt au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau șapte persoane, respectiv un autoturism condus de un tânâr de 28 de ani, din comuna Colonești, și un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Corbu.
ISU Olt a anunțat că patru bărbați au fost declarați decedați de medicii SAJ, alte trei persoane sunt transportate la UPU Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme. Este vorba de două femei și un bărbat.
Printre persoanele decedate se găsesc și cei doi șoferi.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020

