Sponsor oficial al
Zile tot mai negre pentru gruparea fanion a oraşului lui Brâncuşi. Dacă se dorea cel puţin o reanimare parţială a atmosferei odată cu înlăturarea lui Cristi Pustai din postura de antrenor principal şi reînregimentarea pe bancă a lui Grigoraş, rozul nu a convieţuit deloc cu gorjenii în ultima perioadă. Rămasă fără obiectiv, Pandurii nu mai luptă pentru nimic în acest final de sezon.
Totuşi, nu îşi pot şifona atât de mult imaginea încât să o ţină din înfrângeri în înfrângeri, lucru ce pare că formaţia gorjeană îl practică în ultimele partide. Aflată în pragul retrogradării şi unei posibile desfinţări, gruparea din Vaslui nereuşind să obţină licenţa pentru Liga I nici în ultimă instanţă, formaţia pregătită de Bularda s-a dovedit mai norocoasă faţă de cea antrenată de Grigoraş.
Vasluienii au tras de victorie până spre finalul partidei, când Antal(59) a deschis şi a închis în acelaşi timp scorul, marcând unicul gol al jocului.
Jocul a arătat rău de ambele părţi, combinaţiile dintre jucători sau fazele spectaculoase lipsind cu desăvârşire.
Sclipirea lui Antal a fost singura care a făcut diferenţa şi care a trimis echipa lui Grigoraş în şedinţă, pentru că ultimele partide nu au adus nimic nou în rândul formaţiei gorjene.
Echipa este dărâmată psihic. A fost faza de excepţie a lui Antal, care a înclinat balanţa unui joc destul de anost. Meciul se ducea spre un rezultat de 0-0. Suntem o echipă blazată, lipsită de nerv. Toată lumea a fost învăţată să joace spectaculos, dar va dura să ne revenim. Totuşi, vom lupta până la capăt în fiecare meci. Mai este foarte mult de muncă şi e greu să câştigăm multe partide până la sfârşitul sezonului. Mă aşteptam la un rezultat favorabil, chiar şi un punct era bun. Sunt de apreciat însă jucătorii de la Vaslui, îşi apără blazonul, deşi poate echipa nu va mai exista. Sunt convins că noi vom arăta mult mai bine de la vară încolo. Jucătorii şi-au dorit, au vrut, dar realizările au fost foarte puţine.
A declarat Grigoraş la finalul eşecului de la Vaslui
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
UEFA dă EJECT CSU-ului Craiova
- de
- 15 Aprilie 2014
Ultima ora! Accident grav la Pielesti
- de
- 10 Aprilie 2014
Tribunalul a respins planul de reorganizare. Sentinţa nu e definitivă
- de
- 10 Aprilie 2014
Dumitru Dragomir, reţinut de procurori
- de
- 8 Aprilie 2014
Ucişi în prima repriză
- de
- 27 Martie 2014
Chioşcariada continuă cu tonetele de ziare
- de
- 26 Martie 2014
Victorie pentru play-off
- de
- 21 Martie 2014
Piaţa imobiliară din Drobeta Turnu Severin dă semne de revenire
- de
- 21 Martie 2014
Cu cât aţi «umflat» preţurile?
- de
- 18 Martie 2014

