Sponsor oficial al
Palmaresul clubului pandur în Europa începe să existe de astăzi. Formaţia gorjeană va debuta în cupele europene cu ocazia meciului din turul doi de calificare pentru grupele Europa League, în compania formaţiei estoniene Levadia Tallinn. Emoţiile sunt mari şi pentru jucători, dar şi pentru conducere, deoarece clubul gorjean, deşi se află la prima participare într-o cupă europeană, şi-a fixat drept obiectiv accederea în grupe. Un ţel destul de îndrăzneţ, dar, ţinând cont de evoluţiile avute pe parcursul sezonului recent încheiat şi de cele două stagii de pregătire care le-au încărcat “bateriile”, pandurii ar trebui să treacă fără probleme de campioana Estoniei.
Eugen Pârvulescu: «Sper să avem un parcurs cât mai lung în Europa»
Preşedintele executiv al formaţiei gorjene, Eugen Pârvulescu, speră ca Pandurii să aibă un parcurs cât mai lung în această competiţie, însă şi campionatul va rămâne un obiectiv important.
Sper să avem un parcurs cât mai lung în Europa şi sper să facem un meci bun cu Levadia. Ne gândim şi la campionat, pentru că ne-am propus un loc între unu şi cinci la finalul campionatului.
A declarat ieri Eugen Pârvulescu
Şi mijlocaşul pandur Dan Nistor speră ca echipa la care evoluează să prindă grupele Europa League şi nu regretă că a rămas la Târgu Jiu.
Sper să ajungem în grupele Europa League, nu regret că nu am plecat şi sperăm să fim echipa surpriză în această ediţie de campionat.
A spus Nistor
Deşi Pandurii este vicecampioană, iar Levadia se poate lăuda cu titlul de campioană a Estoniei, nivelul competiţional al celor două ligi nu se află în echilibru, campionatul nostru fiind mult peste cel al estonienilor. În fine, aceste lucruri contează mai puţin, ceea ce va conta mai mult în această seară fiind forma în care se vor afla jucătorii celor două echipe la ora meciului.
Pentru gorjeni, această partidă reprezintă primul joc oficial al noului sezon, în timp ce estonienii au la activ “dubla” cu Bala Town din primul tur de calificare. Partida dintre Pandurii şi Levadia va fi arbitrată de o brigadă malteză, condusă de către Marco Borg, acesta fiind ajutat la linii de Duncan Sultana şi Thomas Debono, iar cel de-al patrulea oficial va fi Fyodor Zammit.
Toţi jucătorii legitimaţi şi apţi de joc au fost înscrişi pe lista UEFA
În privinţa lotului, tehnicianul pandurilor a declarat că pe lista UEFA sunt trecuţi toţi fotbaliştii care sunt legitimaţi şi sunt apţi de joc.
Toţi jucătorii care sunt acum legitimaţi la Pandurii şi sunt apţi se află pe lista UEFA. Probleme cu legitimările au apărut la jucătorii străini poate, dar se pare că i-a venit cartea verde lui Erico Da Silva, Paraskevas e legitimat şi sârbii la fel, mai avem un fundaş stânga care este posibil să rămână, dar se vor mai face transferuri probabil şi după primul meci din cupele europene. La Pandurii nu vor fi legitimaţi decât jucători pe care îi doresc eu, cei care vin în probe sunt aduşi, dar asta se întâmplă peste tot, iar antrenorul este cel care spune dacă este bun sau dacă şi-l doreşte. Dacă nu e bun, atunci nu-l luăm. Orice antrenor îşi doreşte jucători buni, dar probabil că aceştia sunt sub contract, e vorba de bani în campania de transferuri. Noi mai încercăm să aducem doi - trei jucători.
A declarat Cristi Pustai
15 români care locuiesc în Estonia vor susţine Pandurii
Astfel, pentru meciul de astăzi, fotbaliştii ce au fost înscrişi pe lista UEFA şi au drept de joc sunt următorii: Pedro Mingote, Răzvan Stanca, Paul Anton, Ciprian Brata, Nicandro Breeveld, Alin Buleică, Christou Paraskevas, Alexandru Ciucur, Călin Cristea, Dan Alexandru, Erico Da Silva, Eric De Oliveira, Alexandru Grigoraş, Valentin Lemnaru, Iulian Mamele, Deyvidas Matulevicius, Marko Momcilovic, Dan Nistor, Marian Pleaşcă, Ionuţ Rada şi Bogdan Unguruşan. Deşi face parte din lotul UEFA al pandurilor, Iulian Mamele nu a făcut deplasarea la Tallinn, deoarece fotbalistul este accidentat. Pe lângă aceştia, în lotul pandurilor pentru noul sezon se mai află şi Cornel Predescu, David Lazar şi Admir Adrovic, ultimii doi menţionaţi deplasându-se totuşi până în Estonia, pentru a-şi încuraja coechipierii. În altă ordine de idei, un grup de români aflaţi la muncă în zona Narva din Estonia vor susţine Pandurii pe stadionul Kadrioru, în partida din această seară, în compania formaţiei Levadia Tallinn. Cei 15 suporteri, reprezentaţi de Sandu Costi, şi-au exprimat dorinţa de a încuraja în mod direct băieţii conduşi de Cristi Pustai şi au solicitat clubului gorjean să li se asigure intrarea la meci într-un sector separat de cel al susţinătorilor estonieni.
Nicoară revine la Pandurii, iar Voiculeţ se mută la Cluj
Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj au ajuns la un acord, iar Voiculeţ va fi dat la schimb de către formaţia gorjeană pentru readucerea lui Nicoară la Târgu Jiu. Voiculeţ nu a dorit să facă deplasarea cu gruparea din Tg. Jiu la Tallinn, acesta declarând în mai multe rânduri că vrea să plece de la formaţia condusă de Cristi Pustai. În cele din urmă se pare că dorinţa lui Voiculeţ s-a îndeplinit, iar acesta nu va mai fi pandur. Schimbul cu Nicoară este foarte aproape să se realizeze, cele două cluburi ajungând la un acord, urmând ca toate actele necesare să fie parafate cât de curând. Marin Condescu, preşedintele de la Pandurii Târgu Jiu, consideră că Voiculeţ nu mai avea motivaţie să continue la Târgu Jiu, în timp ce Nicoară şi-a dorit să redevină pandur.
Voiculeţ nu mai avea motivaţie pentru a continua la Pandurii. El a insistat să plece. Dacă accepta să joace meciul de la Tallinn, poate scoteam un preţ mai bun. A avut şi alte oferte în afara celei de la CFR. Nicoară şi-a dorit să vină să joace la Pandurii, spre deosebire de Voiculeţ.
A declarat Marin Condescu
Şi preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, confirmă acest schimb şi consideră că Voiculeţ este un jucător valoros, de care CFR are nevoie.
M-a contactat preşedintele Condescu, am avut această posibilitate de a face acest schimb şi am acceptat. Ne-am înţeles şi cu jucătorul, mai sunt unele aspecte de rezolvat la Pandurii, după care Voiculeţ se va alătura lotului. E un jucător foarte valoros, de care aveam nevoie şi în care ne punem mari speranţe.
A afirmat Iuliu Mureşan pentru gsp.ro
Distribuie articolul:
Trag tare la Eforie Nord
16 Iulie 2013Alte articole
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013
VIDEO / Au fost ucişi puii de leu?
- de
- 21 Iunie 2013

