Sponsor oficial al
În urma clasamentului întocmit recent de FRC, pe baza rezultatelor obţinute anul trecut doar la competiţiile interne de cele 29 de structuri afiliate, Clubul Sportiv Şcolar al Liceului Teoretic „Traian Lalescu” Orşova a obţinut 1301 de puncte, mai mult de cât au acumulat următoarele două clasate CS Ştiinţa Constanţa (601) şi CN „Nicu Gane” Fălticeni (568). Deşi a punctat şi la seniori, CS Dinamo Bucureşti a încheiat anul 2013 doar pe locul al IV-lea, cu 546 de puncte, dintre care 364 au fost aduse la competiţiile de juniori. Topul primelor zece cluburi naţionale a fost completat de CSS Bega Timişoara (461), CS Steaua Bucureşti (430), CSM Suceava (416), CSM Călăraşi (347), LPS Iaşi (292) şi CSM Timişoara (287). Pe 11 s-a clasat CSM Drobeta, cu 252 de puncte, dintre care 28 au fost aduse de seniorii clubului de la Dunăre. Deşi a concurat doar cu juniorii, CSSLTTL Orşova a obţinut 17 puncte la Campionatul Naţional de seniori, dar recompensele materiale nu au fost la nivelul rezultatelor.
În urma clasamentului general, şi în 2013 am ieşit pe primul loc la canotaj, iar asta confirmă încă o dată calitatea muncii noastre şi a sportivilor. E bine că performanţa ne e răsplătită măcar din acest punct de vedere, al recunoaşterii valorii.
Cristian Maliş, coordonatorul clubului orşovean
FRC a stabilit şi clasamentul primilor 10 canotori ai României, la nivel de juniori, iar nouă provin de la CSSLTTL Orşova, însă niciunul nu e originar din Mehedinţi Astfel, prima poziţie e împărţită de Cristina Popescu şi Denisa Tîlvescu, ambele cu câte 275 de puncte, urmate de colegii de club Mihăiţă Iliuţ (180 de puncte), Cosmin Alexandru Macovei (160), Dănuţ Viorel Rusu (160), Ana Maria Boca (150), Elena Logofătu (150), Elena Turtă (150) şi Nicoleta Paşcanu (150). Topul primelor zece e completat de Cristian Ivaşcu (145 de puncte) de la CSS Triumf Bucureşti. Pe plan internaţional, sportivii de la Orşova au adus patru medalii la Mondialele de juniori din Lituania şi nouă la Europenele din Belarus, din totalul de 15 distincţii obţinute de delegaţia României la cele două competiţii, însă aceste rezultate n-au fost contabilizate în clasamentul precizat mai sus.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014
Pledoarie pentru o guvernare deschisa
- de
- 6 Februarie 2014
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014

