Sponsor oficial al
Opera Română Craiova vă invită sâmbătă, 18 aprilie, La Calul Bălan – vestitul han de pe malul lacului austriac St. Wolfgang. Acolo, atmosfera este mereu veselă, iar oaspeţii mulţumiţi. Revine aşadar, pe scena craioveană, unul dintre cele mai spumoase spectacole de operetă, un titlu aflat în repertoriul marilor teatre de gen din lume.
În 1896, Oskar Blumenthal şi Gustav Kadelburg au scris comedia romantică despre chelnerul-şef şi frumoasa hangiţă. În 1930, Ralph Benatzky a compus muzica atât de inspirată, iar opereta era prezentată în premieră, la Berlin.
De atunci, Calul Bălan şi-a continuat galopul muzical pentru a răspândi lumii întregi povestea romantică a unei vacanţe de neuitat, pe malul lacului St. Wolfgang din Austria.
La Craiova, opereta a fost pusă în scenă în urmă cu zece ani, în regia artistică a lui Migry Avram Nicolau. Costumele şi decorurile sunt realizate de Rodica Garştea (Braşov), iar coregrafia, de regretatul Ioan Kelemen.
Reprezentaţia de sâmbătă seara readuce în scenă Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub.
Distribuţia:
Josepha Vogelhuber – Mihaela Popa, Leopold Brandmeyer – Gabriel Marciu, Wilhelm Giesecke – Dan Cornescu, Ottilia Giesecke – Cristina Oltean (Cluj), Dr. Erich Siedler – Cosmin Vasilescu, Prof. Dr. Hinzelmann – Teodor Ispas, Klarchen – Anca Ţecu, Sigismund Sulzheimer – Laurenţiu Nicu, Pădurarul – Ioan Cherata, Ghidul – Edith Mag, Piccolo – Nicolae Popa, Mireasa – Andreea Gheorghe, Mirele – Costinel Stancu, Viţica romantică – Dragoş Teodorescu
Distribuie articolul:
“Leuţii” au bătut Fortuna
20 Aprilie 2015Alte articole
Corupţie la Primăria Craiova II
- de
- 15 Aprilie 2015
Doljenii au dat buzna în farmacii
- de
- 16 Aprilie 2015
68 de ani de existenţă a Filarmonicii de Stat “Oltenia” Craiova
- de
- 16 Aprilie 2015
Nemulţumiţi de proiectul de lege iniţiat de Bănicioiu
- de
- 16 Aprilie 2015
Şcoala Altfel!
- de
- 15 Aprilie 2015
Invadaţi de şerpi
- de
- 15 Aprilie 2015
Deputaţii au luat act de încetarea mandatului lui Neţoiu
- de
- 15 Aprilie 2015
“Căpşunile şi Orfanii”, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti
- de
- 16 Aprilie 2015
Întâlnire tripartită la Craiova
- de
- 16 Aprilie 2015
Altă poartă de intrare în municipiul Slatina
- de
- 16 Aprilie 2015

