Sponsor oficial al
O femeie în vârstă de 29 de ani, din Slatina, județul Olt, a fost reținută, fiind acuzată că și-a bătut bunica, în locallitatea Găneasa, până când a lăsat-o inconștientă. Victima, în vârstă de 86 de ani, a fost dusă la spital, dar a murit în scurt timp.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, polițiștii au fost sesizați, în seara de 30 mai, prin apel 112, că o femeie a fost găsită inconștientă în curtea locuinței sale, din comuna Găneasa, județul Olt.
Oamenii legii au identificat victima în vârstă de 86 de ani. Aceasta a fost preluată de echipaj medical pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă la scurt timp a decedat.
Trupul femeii a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru necropsie, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
„În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că femeia prezenta mai multe leziuni, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, transmite, miercuri, Poliția Olt.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au identificat o tânără de 29 de ani, din municipiul Slatina, bănuită că a bătut-o pe femeie până la moarte.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că agresoarea este nepoata femeii decedate.
Astfel, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de tânăra de 29 de ani. Aceasta a fost dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentată Tribunalului Olt, cu propuneri legale, în cursul zilei de miercuri.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021